Pe 11 noiembrie, Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a vorbit la ceremonia de deschidere a evenimentului, care a adunat în total 14.230 profesioniști.

Evenimentul de referință în business a avut pe scena virtuală 130 de speakeri internaționali și locali, 112 sesiuni pe 8 scene de conținut, în zona expozițională au fost prezente 83 de companii și peste 2.500 de soluții digitale și de IT.

Organizatorii GoTech World au prezentat în acest an o scenă dedicată sesiunilor de demo pentru soluții digitale și de IT, Business Transformation Stage. Participanții au putut explora zona expozițională, care este o replică a unei expoziții tradiționale, unde au putut să descopere cele mai noi tehnologii și proiecte disponibile pe piață, dar și să comunice în timp real cu companiile partenere.

În cadrul ceremoniei de deschidere a evenimentului, pe 11 noiembrie, Klaus Iohannis a anunțat oficial că România lucrează la definitivarea unui plan naţional de redresare şi rezilienţă, cu reforme şi investiţii care să întărească potenţialul de creştere economică şi să sprijine tranziţia verde şi cea digitală. De asemenea, Președintele României a mai declarat că direcţiile globale de dezvoltare necesită accelerarea digitalizării în economie şi în administraţie, fiind necesară „o regândire de fond a modului în care reţelele şi conectivitatea, accesul la date şi informaţii, precum şi competenţele digitale de bază şi cele avansate pot susţine economiile şi societăţile”.

,,S-a dovedit că acest an este cea mai mare provocare a generației noastre, însă tehnologia este cea care a ținut economia în mișcare, chiar dacă într-un ritm mai lent, însă nu a stagnat complet. La cea de-a IX-a ediție a GoTech World 2020: Face The New Reality am abordat subiectul digitalizării pe fondul crizei generate de pandemie, însă ne-am concentrat pe soluții ce pot fi implementate și în mediul de business din România. Pe parcursul celor 112 sesiuni am învățat de la experți globali cum să utilizăm tehnologia într-un mod eficient și cum să explorăm cele mai potrivite soluții pentru digitalizarea business-urilor. Ediția din acest an a evenimentului a fost cea mai provocatoare de până acum, însă am reușit să transpunem cel mai important eveniment B2B de IT din România și Europa Centrală și de Est în mediul virtual în doar câteva luni și să aducem un număr semnificativ de profesioniști din mai multe domenii pe aceeași platformă.” a declarat Alexandru Măxineanu, Project Manager GoTech World.

Sesiunile pot fi urmărite oricând de către participanți, accesând site-ul oficial www.online.gotech.world.

Partenerii GoTech World 2020: The New Reality au fost:

ING Bank România – Main Partner

Stage Partners:

Dell Technologies - Business Transformation

certSIGN - Cybersecurity

Trencadis - IT Ops

TikTok - Digital Marketing

Carrefour Romania – Retail & E-commerce

Ubisoft - DevOps

Cognizant Softvision - Java

Networking Partner:

Huawei Romania – Infrastructure Solutions

Verifone - Development Solutions

Moldova IT Park - Technology Park

EA Games - Tech & Entertainment

Digital Transformers: Netwrix, EPAM Systems, Asseco SEE, Digi, Luxoft, SonicWall, SPARK, Bitdefender, Bigstep, ENGIE, Romanian Business Consult, Realworld Systems, Endava, High-Tech Systems&Software, ESET, MPR Partners | Maravela, Popescu & Asociații, Woobble, IRIS, Postis, Konica Minolta, OPPO, SoftOne, Crayon, eSolutions, Qualys, Magurele Science Parc, Viva Telecom, White Image.

Groupe Renault - Car Partner

Nespresso - Coffee Partner

IQOS - Experience Partner

foodpanda - Food Partner