Parteneriatul dintre cele două entități vine într-un moment în care apetitul pentru transformare digitală în România este tot mai crescut, companiile locale având o nevoie acută de specialiști IT conectați la cele mai noi tendințe tehnologice.

Potrivit unui studiu ANIS, doar sectorul IT&C - servicii a generat în 2019 o valoare adăugată brută de 12,3 mld. euro, cu o contribuție de 5,5% în PIB-ul țării. Pentru a susține creșterea constantă a acestui segment de piață, ANIS își propune să adreseze într-un mod integrat problemele industriei, iar una dintre soluțiile abordate constă în încheierea de parteneriate cu companii de top, pentru a crește nivelul de educație digitală a membrilor săi.

Parteneriatul încheiat între ANIS și Bittnet Training are ca obiectiv principal creșterea nivelului de competențe și abilități digitale al profesioniștilor în IT din companiile din România.

Printre aspectele educaționale avute în vedere în cadrul acestui proiect se numără specializarea profesioniștilor HR și Learning & Development responsabili de operațiunile IT din cadrul companiilor membre ANIS și întărirea comunității de tech prin creșterea gradului de conștientizare privind importanța educației continue.

”Echipele noastre aduc valoare acestui proiect prin realizarea de sesiuni și workshop-uri care vor sprijini dezvoltarea de competențe și abilități în IT pentru profesioniștii din acest domeniu. ANIS a reușit să aducă aproape cele mai reprezentative companii de software și tehnologie din România și abia așteptăm să ne aducem și noi contribuția la creșterea sectorului IT&C din România și a gradului de digitalizare. În tehnologie, și nu numai, educația trebuie să fie un proces continuu și să fie văzută ca o contribuție strategică în dezvoltarea unei afaceri, nu neapărat ca un factor motivațional pentru angajați. Parteneriatul cu ANIS ne oferă un cadru propice în care putem să ne îndeplinim viziunea de a avea o industrie IT consolidată, cu jucători puternici care să aibă la dispoziție resursele necesare pentru a concura cu succes în atragerea de proiecte regionale și internaționale,” a declarat Cristina Rațiu, recent numită CEO Bittnet Training.

”Toate industriile și companiile vor trebui să treacă într-un moment printr-un proces de transformare digitală, însă e de preferat o abordare mai accelerată în această direcție. Cine reusește să se digitalizeze mai rapid, își va asigura un avans confortabil în fața concurenței. Digitalizarea înseamnă productivitate mai mare, clienți și angajați mai fericiți, procese de business optimizate și profit mai ridicat. Prin crearea de parteneriate strategice – cum este și cel cu Bittnet - ANIS reprezintă interesele companiilor din sectorul IT&C și sprijină dezvoltarea industriei locale de software și servicii, care se confruntă în continuare cu o lipsă acută de specialiști. Astfel, angajații companiilor membre vor beneficia de cursuri și workshopuri dedicate, cu scopul de a-și dezvolta abilitățile și competențele, necesare tot mai mult într-un domeniu atât de efervescent”, a declarat Gabriela Mechea, Director Executiv ANIS.

Bittnet Training va fi responsabilă de organizarea de evenimente educaționale prin care profesioniștii IT din companiile membre ANIS vor învăța despre cele mai noi tendințe tehnologice utilizate atât de furnizorii mari, cât și de organizațiile inovatoare din industrie. De asemenea, cursanților le vor fi puse la dispoziție prezentări legate de cele mai bune practici și studii de caz referitoare la crearea unor proiecte de educație de succes în tehnologie.

Infrastructura și abilitățile digitale joacă un rol cheie în deblocarea beneficiilor digitalizării. Cu toate acestea, conform Digital Economy Society Index - DESI 2020, publicat de Comisia Europeană, România este ultima din UE în ceea ce privește specialiștii în IT&C. Doar 10% din populație deține competențe digitale peste nivelul de bază. Deși a existat o ușoară creștere față de anul precedent în procentul specialiștilor în IT&C, aceștia reprezintă un procentaj mult mai mic al forței de muncă decât în UE - 2,2% față de media UE de 3,9%.

În acest context, ANIS își va concentra eforturile în continuare pe educație ca obiectiv strategic pe termen mediu, unde miza este reprezentată de dublarea numărului de absolvenți în IT și creșterea calității profesionale a acestora, concomitent cu inițiativele legate de digitalizarea României, atât în mediul privat, cât și în cadrul instituțiilor publice.