Compania estoniană aduce la Iași serviciul de ride-hailing. Bolt a avut un an extrem de dinamic în România, deschizând noi orașe și adăugând la serviciile de ride-hailing pe cele de livrare de mâncare și de închiriere de trotinete electrice.
Cristian Sălceanu, Country Manager Bolt România, a declarat: ”Iași a fost de multă vreme în planurile noastre de extindere, dat fiind că este unul dintre cele mai mari și mai dinamice orașe din România. Știm deja că transportul la cerere are un potențial foarte bun și este așteptat de public. Chiar dacă traversăm în continuare o perioadă foarte dificilă și nu avem încă un orizont de timp cu privire la îmbunătățirea situației, am învățat deja să mergem înainte și în aceste circumstanțe. Ne bucurăm că, odată cu lansarea acestor prime servicii, putem oferi o nouă sursă de venit unui segment important al populației, cu care vom putea colabora ca șoferi parteneri și o variantă alternativă de transport, cu un număr mai mic de pasageri, utilizatorilor aplicației.”
Prețul curselor Bolt începe de la 7 lei, în funcție de categoria aleasă. Pe perioada lansării, pasagerii beneficiază de reduceri de până la 50%, în limita a 7 lei. Tarifele standard arată în felul următor: start 1.75 lei; 1.75 lei/km; 0.3 lei/min; pret minim 7 lei; long distance dupa 8 km: +1.65 lei/km.
Pentru a accesa serviciile Bolt, utilizatorii trebuie să instaleze aplicația de ride-hailing Bolt, pe care o pot descărca de pe Google Play sau Apple Store. Atât pasagerii, cât și șoferul au obligația legală de a purta permanent masca de protecție. Bolt recomandă, de asemenea, șoferilor săi parteneri să dezinfecteze mașinile după fiecare călătorie, iar pasagerilor să respecte regulile de distanțare socială și de igienă conform legilor în vigoare și recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății.
Și servicul Bolt Delivery e disponibil acum în Iași, iar tariful minim este de 9 lei. Tarifele standard pentru opțiunea Delivery (Trimite un pachet!) sunt următoarele: start 2 lei; 2 lei/km; 0.35 lei/min; pret minim 9 lei; long distance dupa 8 km: +1.65 lei/km