”Motivul pentru care facem tehnologie este pentru a le fi de ajutor oamenilor. Toată lumea vorbește azi despre AI pe oriunde mergem. Dar vorbim atât de mult despre AI încât am uitat ce înseamnă”, a declarat Brad Smith la Microsoft Tech Day, eveniment care a avut loc la București pe data 24 octombrie.
”AI este un sistem de operare care are capacitatea de a învăța. Poate învăța din date. Le va oferi computerelor puterea de a lua decizii. Fundamental, este de a face computere care înțeleg lumea. Ceea ce face posibil AI este nu doar de a captura o imagine, ci și de a o înțelege”, a spus președintele Microsoft.
Acesta a menționat faptul că, deși despre inteligență artificială se vorbește încă de prin anii ’60, abia acum există destulă putere computațională ca AI să devină accesibil pentru toată lumea, să schimbe cu adevărat jocul.
”Am învățat că și computerele învață la fel ca și oamenii: recunoscând șabloane, imagini, limbaj. Toate acestea au creat o nouă lume, o lume în care computerele pot învăța și pot lua decizii”.
Ce impact va avea acest lucru asupra oamenilor? ”Ne-am gândit destul de mult la asta la Microsoft”, a mai spus la Microsoft Tech Day Brad Smith, precizând faptul că recent a colaborat la un volum denumit Tools and Weapons: ”nu întreba ce pot face computerele, întreabă-le ce ar trebui să facă”.
Ce fel de putere suntem pregătiți să le oferim computerelor?
”Trăim în vremuri interesante. Există o oarecare anxietate cu privire la ceea ce va urma. Creăm cumva un viitor pe care nu-l vom mai putea controla? Este o frică recurentă: trebuie să definim principiile pe care le inoculăm în computere”, a adăugat președintele Microsoft.
Astfel, acesta a identificat o serie de principii pe care omenirea ar trebui să le aplice în lucrul cu roboții și trainingul lor, dar și în relația cu alți oameni:
- Transparență (Transparency) – să facem sisteme AI pe casre le vom putea explica, pe care clienții să știe cum să le folosească și să aibă încredere în ele.
- Intimitate și securitate (Privacy& security)
- Corectitudine (Fairness) – să fim corecți unul cu altul, să nu descriminăm.
- Seriozitate și siguranță (Reliability & safety) – să putem să oprim aceste sisteme ca să ne asigurăm că funcționează.
- Incluziune (Inclusiveness) – să lucreze pentru oameni din toate păturile, din toate țările.
- Responsabilitate (Accountability) – ne vom asigura că mașinile sunt responsabile față de oamenii care le-au făcut, că ei vor fi la fel față de publicul larg.
”Sunt multe tehnologii care au impact asupra oamenilor, dar sunt greu de înțeles de oameni pentru că nu sunt explicate cum trebuie. Vrem să democratizăm această înțelegere și să le oferim oamenilor acces pentru a înțelege mai bime AI ca să nu se mai teamă de roboți”, a mai spus Brad Smith.
Cum ne putem folosi de AI pentru a crea noi joburi pentru oameni, pentru a pune tehnolgia în slujba oamenilor? ”Nu avem un glob de cristal. E greu să facem previziuni, dar avem niște tools. De exemplu, ne putem uita la trecut ca să învățăm ce avem de făcut pe viitor. Cred că AI va fi invenția care va remodela societățile în toată lumea. AI va schimba locurile de muncă, va avea un impact asupra joburilor. Dacă AI va putea face un job mai bine, atunci e clar că se va apela la automatizare”, a declarat Brad Smith la Microsoft Tech Day.
În timpul discursului său, președintele Microsoft a precizat și faptul că sunt și lucruri pe care inteligența artificială nu le va putea face așa de bine, pentru că nu va avea soft skills, empatie.
”Cum va reuși AI să ajute oamenii? O să reușească să le acorde mai multăm putere decât au azi. Și aici ne putem gândi la persoanele care nu văd, care nu pot vorbi, care nu pot merge. Le poate oferi ceea ce au nevoie pentru a compensa pentru ceea ce le lipsește. AI va ajuta oamenii să facă noi lucruri. Va crea noi locuri de muncă. Așa se întâmplă mereu. Vor fi joburi cu denumiri pe care nici nu ni le putem închipui acum pentru că ele nu există încă. Cred că intrăm rapid în oprice lume în care va trebui să știm și niște compute science, orice altceva am studia. Dar vom avea nevoie să știm și etică”, a menționat președintele Microsoft.
La final acesta a mai spus faptul că trebuie să ne folosim de tehnologie pentru a ajuta la creșterea economic. ”Avem nevoie să fim inspirați de lumea pe care vrem să o creăm și să ne folosim de tehnologie pentru a realiza acest lucru. Tehnologia este parte din lumea viitorului”.