Asociația „Nație Prin Educație”, inițiatoarea acestui program, oferă în acest sezon granturi în valoare de 5.000 de euro pentru 30 de echipe recent formate, care constau în kituri de robotică, trusă de scule și imprimantă 3D.

Pe toți cei peste 3000 de elevi de liceu înscriși îi așteaptă un drum în care vor descoperi cât de importante sunt științele exacte, abilitățile de organizare, soft skills și munca în echipă.

Ei vor avea ocazia să participe la meciuri demonstrative, patru competiții regionale și mult așteptata competiție națională de la București. Și, în cele din urmă, 7 cele mai bune echipe vor reprezenta România la Campionatul Mondial din Detroit, SUA.

Tema noului sezon al competiției internaționale FIRST Tech Challenge este SKYSTONE și se referă la orașele viitorului. Concret, tinerii care fac parte din fenomenul global FIRST trebuie să demonstreze că sunt capabili să lucreze în echipă pentru a găsi soluții inovatoare la problemele cu care omenirea se va confrunta.

Toți membrii FIRST fac parte dintr-o comunitate care prețuiește și stimulează inspirația, creativitatea și speranța într-un viitor mai durabil. Tema acestui sezon le reamintește liceenilor că au puterea de a influența felul în care arată locurile pe care le numesc „acasă” și, mai ales, îi încurajează să transforme pozitiv comunitatea din care fac parte.

Momentele cheie ale acestui nou sezon BRD FIRST Tech Challenge Romania:

Regionalele eliminatorii:

Cluj-Napoca: 7 – 9 februarie 2020

Timișoara: 21 – 23 februarie 2020

Iasi: 6 – 8 martie 2020

București: 20 – 22 martie 2020

Campionatul Național: București, 3 – 5 aprilie 2020

Campionatul Mondial: Detroit, SUA, 29 aprilie – 2 mai 2020