Abonează-te pe YouTube
Fii primul care vede review-urile și cele mai interesante noutăți din domeniul tehnologiei și inovației.
Lectură de 1 min
Fii primul care vede review-urile și cele mai interesante noutăți din domeniul tehnologiei și inovației.
Se pare că serviciul lansat de compania din Noua Zeelandă nu a suferit o breșă de securitate, totuși, atacatorii au reușit să coreleze informații din baze de date deja existente în online. Baza de date MEGA conține informații care datează până în 2013 inclusiv, atunci când s-a lansat acest serviciu.
Specialiștilor CERT-RO, infractorii cibernetici ar fi profitat de faptul că mulți dintre utilizatori folosesc aceeași parolă și chiar adresă de e-mail, pentru a se conecta la conturi diferite.
În acest sens, echipa CERT-RO le recomandă utilizatorilor serviciului MEGA să-și schimbe parolele și să activeze o metodă suplimentară de autentificare pe cont.
”Pentru crearea unor parole complexe este nevoie să folosiți cel puțin 12 caractere, litere mari și mici, precum și cifre. Nu folosiți termeni care să aibă legătură directă cu viața dvs. cotidiană, precum numele animalului de companie. De preferat ar fi ca înlănțuirea de cifre și de litere să nu corespundă unui termen ce poate fi regăsit în dicționar”, spun cei de la CERT-RO..
În plus, trebuie să aveți mare grijă unde stocați aceste date. Ele nu trebuie să fie accesibile pentru nimeni în afară de voi. Dacă nu reușiți să țineți minte parole diferite pentru toate conturile online pe care le aveți, ați putea folosi un manager de parole.
”Vă sfătuim să evitați cazurile în care folosiți o aceeași parolă de acces, pentru a vă autentifica pe conturi diferite”.
Pentru a verifica dacă adresa de mail sau parola a fost publicată în urma unei scurgeri de informații, puteți accesa https://haveibeenpwned.com/Passwords