Cercetarea ESI ThoughtLab, sponsorizată de Oracle, Deloitte, Intel, subliniază rolul vital pe care îl joacă tehnologia, datele, securitatea cibernetică și parteneriatele de tip public-privat pentru a asigura un viitor sănătos, sigur și prosper pentru cetățeni, în urma pandemiei. Studiul arată că pandemia de COVID-19 accelerează inovația în sectorul public; 88% dintre liderii orașelor chestionați solicită investiții în platforme cloud.
Cercetarea, desfășurată în august și septembrie 2020, cuprinde un sondaj în care au fost chestionați înalți funcționari din 167 de orașe din 82 de țări din întreaga lumea. Orașele au fost evaluate și clasificate, pe baza progresului, în două categorii: progresul în aplicarea soluțiilor inteligente, orașele fiind clasificate fie ca „începător”, „intermediar” sau „lider;” și progrese în ceea ce privește Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (ODD) ale Organizației Națiunilor Unite, cu orașe clasificate ca „implementator”, „evolutiv” sau „sprinter”.
În cadrul studiului, București este clasificat ca „evolutiv” conform ONU în ceea ce privește Obiectivele de Dezvoltare Durabilă, iar pe baza utilizării soluțiilor și tehnologiilor digitale pentru a atinge obiectivele sociale, de mediu și economice este clasificat ca „intermediar”.
„Pandemia a jucat, într-adevăr, un rol cheie în accelerarea procesului de digitalizare, astfel încât autoritățile locale au dezvoltat rapid câteva soluții de guvernanță inteligentă pentru a facilita schimbul de informații cu cetățenii. Pentru a fi recunoscut ca un oraș inteligent, Bucureștiul mai are nevoie de îmbunătățiri suplimentare, de exemplu un concept centralizat de dezvoltare urbană care să integreze tehnologii și sisteme pentru a gestiona eficient și în siguranță resursele orașului. Momentan avem peste 20 de proiecte de Smart City implementate de primăriile de sector cu preponderență în zona mobilității inteligente. Următorul mare pas pentru București este agregarea tuturor acestor proiecte și realizarea unui standard și a unei platforme centralizate pentru toți cetățenii săi.”- declară Sergiu Russu, Director Vânzări Tehnologie, Oracle România
Pentru oficialii orașului, pandemia a dovedit că programele smart city sunt imperative
- 65% dintre respondenți au observat că cea mai mare lecție învățată în timpul pandemiei a fost importanța programelor smart city pentru viitorul orașelor.
- 43% au înțeles importanța continuității și a agilității operaționale.
- 37% au declarat că pandemia generate de COVID-19 a evidențiat necesitatea de a investi mai mult în modernizarea infrastructurii de bază.
Orașele viitorului mizează pe tehnologie, în special pe serviciile cloud și AI
- 88% dintre respondenți au identificat investițiile în platformele cloud ca fiind cele mai urgente în vederea realizării cu succes a serviciilor critice și non-critice pentru cetățeni.
- 66% dintre orașe investesc puternic în AI și 80% vor continua sa faca astfel de investiții în următorii trei ani, în special în zona asistenților digitali și a chatboturilor. America de Nord (83%) și orașele mici (74%) sunt lideri în utilizarea AI.
„Vedem că orașele care înregistrează cel mai mare succes se concentrează pe tehnologiile emergente care au un impact direct asupra furnizării de servicii, precum cloud computing, AI și asistenți digitali”, a declarat John Tuohy, director, Smart Cities strategy, Oracle. „Asigurarea accesului și a interacțiunii de la distanță (remote) pentru personal și rezidenți este crucială pentru menținerea continuității activității.”
60% dintre respondenți nu consideră că orașele lor sunt protejate de atacurile cibernetice, internaționale sau interne, din cauza vulnerabilităților care decurg din constrângerile financiare, scăderea plajei de talente în domeniul IT și a altor factori. Mai mult, 50% dintre liderii orașelor au menționat că găsirea unui parteneriat potrivit – în sectorul privat sau public - a fost unul dintre cele mai mari obstacole în atingerea obiectivelor orașului lor.