Am văzut de curând documentarul Wild Wild Country de pe Netflix, povestea ashram-ului lui Osho, un guru spiritual pe numele lui complet, Bhagwan Shree Rajneesh.
În anul 1981, după mai multe tensiuni de la ashramul din India, Osho s-a decis să se mute în SUA, unde să construiască un mare centru spiritual, în care adepții lui să mediteze, să creeze o comunitate, dar mai mult decât atât, să își facă un oraș al lor. Mulți adepți au renunțat la tot ce aveau ca să meargă în nicăieriul din Oregon și să devină neo-sannyasieni sau Rajneeshi, practicanți și cetățeni ai comunității care practică învățamintele lui Osho.
Pe un teren agricol de 260 km2, timp de 3 ani, membri din comunitatea lui Osho au făcut dintr-un teren gol, un adevărat oraș pentru 6000 de oameni. Asta în condițiile în care cel mai aproapiat oraș de ferma pe care ei construiau într-o veselie era locuit de 40 de americani, care își căutau liniștea de după pensionare.
Povestea, cu toate ițele unei intrigi pe care o naște orice cult spiritual, mi-a întărit o idee pe care o auzim frecvent în discuțiile despre succesul antreprenorilor. Build it and they will come.
Poți să pornești un start-up pe un teren bine lucrat și bătătorit de alții în prealabil. Sau poți merge pe un teren din deșert și să fii primul din zona ta. Iar dacă ai o idee bună, poți să fii sigur că nu rămâi singur cu ideea ta în deșert, vor veni și cei pentru care ai construit inițiativa.
Rajneeshahram a devenit dintr-un teren gol un oraș cu infrastructură tipică oricărei urbe dezvoltate: stație de pompieri și poliție, restaurante, mall, primărie, sistem de transport public, canalizare, un rezervor de apă, o poștă, un baraj, ba chiar și-un aeroport.
Pentru detaliile și lupta dintre neo-sannyasieni și creștinii din Oregon, te las să vezi documentarul, e chiar mind blowing pe alocuri.
Cât despre ideile care strâng comunități, și care nu au nicio treabă cu ideea de cult, desigur, te invit să citești start-up.ro. Urmează să afli cum strângi o comunitate a iubitorilor de adidași sau cum să penetrezi o piață cu un produs care va fi primul de felul lui, cum ar fi mâncarea gătită pentru căței. Oare oamenii vor veni?
Rămânem aproape și să-mi zici și mie dacă ai urmărit povestea lui Osho.