Rezultatele financiare ale IT Genetics, unul dintre cei mai mari furnizori de soluții hardware și software pe piața DC/POS (colectare de date și puncte de vânzare), au crescut datorită menținerii unor parteneriate strategice și a dublării numărului de clienți activi la aproximativ 3.200 de companii.

Per total, mai mult de 85% din cifra de afaceri a fost generat de proiectele și parteneriatele încheiate cu companiile client, iar restul de vânzările online care au crescut cu peste 20%.

Am avut un 2018 efervescent, cu lansări esențiale, cum ar fi aplicația mobilă ITGStore.ro pentru comenzi de pe Android și iOS și soluția pentru gestionare de evenimente EventsClip, îmbogățirea portofoliului de echipamente și, cel mai important, intrarea pe piața din Ungaria. Toate aceste investiții fac parte din strategia pe termen lung de a consolida business-ul IT Genetics la nivel local și de a extinde compania la nivel internațional, influențând în același timp creșterea afacerii per ansamblu”, declară Liviu Mihai Sima, managing partner IT Genetics.

IT Genetics, business în Ungaria

O miză importantă din business este activitatea din Ungaria, piață pe care IT Genetics a intrat în iulie 2018 și unde a fost înregistrată o cifră de afaceri de 200.000 de euro.

“Ungaria este o piață în care business-urile au o deschidere mai mare pentru implementarea tehnologiilor de ultimă generație pentru optimizarea activității, completând foarte bine specificul pieței din România. Dacă pe plan local avem parteneriate solide cu business-uri din retail, HoReCa, transport și logistică, farma, în Ungaria avem cerere foarte mare de echipamente și de la companii din industriile auto, FMCG, educație, financiar-bancar, ceea ce ne provoacă să gândim și să consolidăm strategii și pe această piață”, precizează Ștefan Axinte, managing partner IT Genetics.

În 2019, fondatorii companiei estimează o creștere de 30% a business-ului din România și se așteaptă la triplarea afacerii în Ungaria, prin investiții care cresc satisfacția clienților: lansarea unei noi versiuni a platformei e-commerce ITGStore.ro, cu o interfață intuitivă, care asigură o navigare ușoară atât pe desktop, cât și pe mobil, și lansarea platformei ITG Business Kit prin care este oferită consultanța necesară clienților pentru alegerea unor soluții complete gândite să optimizeze activitatea business-ului.

Campanie de recrutări

Totodată, IT Genetics continuă procesul de creștere și consolidare a echipei, început de anul trecut, și deschide astfel 10 posturi noi la nivel de companie, în special în departamentul de vânzări, un pas natural și necesar de făcut odată cu dezvoltarea business-ului.

IT Genetics, companie cu capital 100% românesc, este una dintre cele mai mari companii pe piața DC/POS, având peste 12 ani de experiență în optimizarea proceselor și a activității business-urilor.

În portofoliul IT Genetics se află peste 10.000 de echipamente hardware și soluții software pentru companii din retail, HoReCa, transport și logistică, producție, farma, banking, educație.