”A fost un an 2019 extraordinar din punct de vedere al cifrelor. Ce ne-am propus am reușit să realizăm. Depășim 8 milioane de euro pe grup cifră de afaceri. În luna octombrie am fost la un vârf, am fost foarte aproape de 1 milion de euro”, a declarat în cadrul unui eveniment de presă Radu Savopol, cofondator 5 To Go.

Acesta a precizat faptul că au fost deschise 42 de locații în acest an, foarte aproape de planul inițial al companiei de a inaugura 50 de noi cafenele. Acum sunt deschide 142 de cafenele sub brandul 5 To Go, iar planul fondatorilor este de a încheia acest an cu 144 de cafenele 5 To Go. Lucian Bădilă, cofondator 5 To Go, precizează faptul că în acest an au depășit 500 de cereri pentru franciza 5 To Go. ”Avem 30 de francizați care și-au exprimat dorința de a deschide noi locații anul viitor și așteaptă acceptul nostru”, a afirmat Lucian.

”Avem încă 15 contracte semnate pentru nul viitor care vor fi deschise ianuarie-februarie. Ne planificăm undeva la 100 de locații să deschidem anul viitor”, a completat Radu.

În luna februarie a acestui an, Radu Savopol, cofondatorul rețelei de cafenele 5 To Go, una dintre cele mai mari francize de profil din estul Europei, ne preciza faptul că vom asista la dezvoltarea lanțului de cafenele și în afara granițelor.

”Polonia cred că va fi anul acesta printr-o master franciză. Mai avem o companie în Anglia, care au deja un minilanț de cafenele și ar vrea un rebranding pe ele”, declara Radu.

”Am tot pomenit de dezvoltare regională și nu am reușit să o facem până acum. Aveam nevoie de bani și de un partener strategic care să vină alături de noi. În lanțuri de cafenele nu s-au atras investiții până acum. Am reușit să aducem un fond de investiții regional, Mozaik Investments. Ne-am tatonat tot anul. Noi păstrăm 65% din companie, ei iau 35% din afacere. Este un parteneriat pentru dezvoltare și de a crește afacerea 5 To Go”, a declarat azi Radu Savopol.

Oficialii 5 To Go nu au dorit să facă publică suma pe care fondul a investit-o în afacere, însă potrivit reprezentanților Mozaik Ventures, fondul investește între 1 și 5 mil. de euro pe fiecare tranzacție, preferând să ia participații minoritare în companii.

”Nu am apelat la bancă, am reușit să ne dezvoltăm prin resurse proprii și francize. Acum aveam nevoie de un astfel de partener”, a precizat Radu Savopol.

Franciza 5 To Go - primele deschideri din afara României

Potrivit lui Radu Savopol, extinderea francizei 5 To Go în afara granițelor va avea loc în Polonia începând cu anul 2020. ”În primul și primul rând, Polonia este vizată. Am fost deja de 2-3 ori, suntem destul de avansați ca parteneriat acolo. Vizam întâi Varșovia, dar după ce am văzut Cracovia, cred că acolo vom fi prima oară. Orașul are un milion de locuitori”, a declarat cofondatorul 5 To Go, precizând faptul că în aprilie-mai 2020 vor fi primele cafenele acolo.

”Vrem să deschidem mai multe deodată, nu vrem un magazin mare și apoi unele mai mici. Nu ne reprezintă un magazin mare. Ne dorim să deschidem mai multe magazine de 25 de metri. Până în 5 vor fi prima dată”, a declarat Radu Savopol.

”Bulgaria e o altă piață interesantă, Ungaria la fel. Vrem să ne legăm de cifra 5 și în ceea ce vom deschide în afara României”, a mai spus acesta.

Planul fondatorilor 5 To Go este de ca în următorii 3 ani să mai deschidă 500 de cafenele. Pentru 2020, 5 to go vizează o cifră de afaceri de peste 12 milioane euro, 100 de noi locații, cu potențial mai mare de dezvoltare în afara Bucureștiului, și peste 300 de noi locuri de muncă.

Mozaik Investments este un fond de investiții care a luat naștere în 2018 prin parteneriatul dintre Sacha Dragic, fondatorul grupului Superbet, și un veteran în private equity, Roland Haas, și care are în spate mai mulți investitori privați, atât locali cât și regionali.

Mozaik urmărește să investească în companii cu potențial ridicat de creștere oferind capital și know how financiar în schimbul unei participații minoritare. Sumele investite variază între 1 și 5 milioane de euro, iar perioada de investiție poate ajunge și la 10 ani. Fondul acoperă Europa Centrala și de Est prin cele două birouri locale din Viena și din București.

Pentru a putea urmari acest video te rugam sa accepti plasarea de cookie-uri de marketing. Accepta toate cookie-urile.