Psihologul Adrian Gemănaru a creat un concept menit să ajute la integrarea mai ușoară a copiilor în sistemul de învățământ. Proiectul-pilot va fi lansat, în data de 15 mai, la Centrul Psihologic Marea Neagră, pentru copiii care se află în clasa pregătitoare din cadrul Şcolii nr. 39 “Nicolae Tonitza” din Constanţa, iar acesta va continua în luna septembrie, pentru copiii care urmează să intre în clasa pregătitoare. În total, creatorii acestui proiect și-au propus ca până în luna septembrie a acestui an, 500 de copii să beneficieze de această terapie.

Cum funcţionează Camera Virtuală?

“Camera Virtuală reprezintă un simulator al scenariilor posibile atunci când copilul păşeşte pentru prima data pragul şcolii. Acesta va face cunoştinţă cu tabla, cu banca, cu doamna învăţătoare, cu colegii de clasă, cu ora de Abecedar, Matematică sau chiar cu ora de muzică. Toate acestea prin intermediul tehnologiei realităţii virtuale. Prin acest proiect dorim ca micuţii să poată lua contact cu şcoala, dar fără să se simtă ameninţaţi. Gândirea copiilor este una concretă, înţeleg mult mai bine realitatea înconjurătoare dacă le prezentăm imagini, iar dacă imaginile acestea devin o simulare a realităţii, atunci copilul va putea interacţiona mult mai uşor cu ea”, declară psihologul Adrian Gemănaru, preşedintele Centrului Psihologic “Marea Neagră” şi inventatorul Camerei Virtuale.

Potrivit acestuia, echipa din spatele Camerei Virtuale lucrează la realizarea acestui proiect de peste 2 ani. ”Finanțarea pentru realizarea acestuia a fost obținută în urmă cu 8 luni. Casca virtuala este produsă de HTC Vive. Am ales acest model deoarece permite și interacțiunea directă a copilului cu mediul înconjurător prin intermediul celor două controlere”, ne-a declarat Gemănaru.

Proiectul Camera Virtuală cuprinde mai multe etape de desfăşurare. Vor avea loc și discuţii de grup cu părinţii, şedinţe de dezvoltare personală împreună cu copii, precum și aplicarea unor chestionare comportamentale.

Intervenţia terapeutică se va desfăşura pe mai multe grade de complexitate, aplicaţia fiind concepută astfel încât, copilul să pornească de la abilităţi de interacţiune şi comunicare de bază şi comportamente de autonomie, la scenarii tot mai complexe.

Prin implementarea acestei metode de intervenţie, se reduce gradul de frustrare, teamă şi nesiguranţă, copilul fiind introdus în camera virtuală împreună cu o persoană cunoscută, psihologul.

Acesta îl va securiza din punct de vedere emoţional şi îi va transmite mesaje pozitive, de încurajare. Astfel, se vor reduce stările negative cu care se confruntă elevul.

”Un proiect care să urmărească adaptarea copiilor la sistemul școlar prin intermediul unei camere virtuale nu a fost încă realizat, deoarece este o tehnlogie de ultimă generație. În primul rând, ne dorim ca acest proiect să fie validat la nivel național în școlile din România și, în funcție de evoluția acestuia, poate vom putea adapta acest sistem și caracteristicilor altor țări”, a mai precizat Gemănaru pentru start-up.ro.

Proiectul a fost finanţat în urma concursului naţional de proiecte TeImplici și a fost gândit de către o echipă de psihologi, condusă de Adrian Gemănaru. Necesitatea acestui proiect a venit în contextul în care tot mai mulţi copii întâmpină dificultăţi de adaptare în sistemul şcolar, din cauză că fac o trecere bruscă într-un mediu total necunoscut lor.

“Introducerea clasei pregătitoare a fost o mişcare foarte bună, însă insuficientă. Chiar dacă se încearcă trecerea mai lină către clasa întâi, copii tot mai experimentează situaţii neprevăzute care i-ar putea traumatiza, cum ar fi: regulile mai stricte decât la grădiniţă, obligativitatea de a sta în bancă pe tot parcursul orei, introducerea unor materii noi”, explică Gemănaru.