Alexandru Holicov a vrut încă de la bun început să aducă tehnologia în învățământul românesc. El a pus bazele Adservio în 2008, alături de vărul său Ștefan, și face parte dintr-o adevărată dinastie de antreprenori din Iași. Are 27 de veri, fiecare implicat în afaceri, într-o formă sau alta. Nu vei vedea la ei două business-uri care să semene unul cu celălalt.

Am stat de vorbă cu Alex într-o sală de clasă a liceului Vasile Alcesandri din Iași, prima instituție de învățământ în care a implementat platforma sa. Alături de noi, a participat la discuție și Beatrice Coțofan, directoarea liceului, pe care am avut ocazia s-o întreb cum privește ea Adservio, dar mai ales, cum a afectat acest program viața liceenilor alecsandriști.

Alex Holicov

”Sistemul Adservio a devenit un instrument pentru a face actul didactic mai atractiv. Avem de a face cu o generație activ digitalizată, ei au de a face cu produsele electronice. Rețelele de socializare sunt o pacoste totală pentru felul în care se exprimă ei (râde)”, începe să-mi explice doamna director.

Start greoi

Platforma nu a intrat foarte ușor în viața de liceu. Mai ales că a fost implementată într-o perioadă în care digitalul abia începea să-și facă simțită prezența în școlile din România. Anul 2009: ”La început am fost destul de indignată pe Adservio. Era greu, trebuia să rămân peste program ca să mă obișnuiesc cu el. Însă apoi mi-am dat seama că e o idee bună. Mi-am dat seama care sunt beneficiile de comunicare cu elevii și cu părinții. Apoi am devenit mult mai flexibilă și am încercat să descopăr care sunt punctele forte. Din acel moment sunt un susținător al sistemului. Rata de absenteism a scăzut foarte mult”.

Este o comunicare reală. În fiecare moment în care trimit un feedback tuturor părinților dintr-o anumită clasă am parte de răspunsuri instante

Prin Adservio, poți comunica instant, în timp real, cu părinții sau cu elevii. Poți trimite unul sau mai multe mesaje, nemaifiind nevoie astfel de ședințe cu părinții. Cei mari îi pot monitoriza pe copii, pot vedea câte absențe au, ce note au luat într-o anumită zi: ”Este o comunicare reală. În fiecare moment în care trimit un feedback tuturor părinților dintr-o anumită clasă am parte de răspunsuri instante. Pot vedea câți părinți au deschis mesajul, care dintre ei l-au și citit. Am rezolvat și chestiunea ședințelor cu părinții. Nu mai trebuie să vină la școală, comunicarea se face digital. De exemplu, unul dintre copiii care nu avea cele mai mari note din clasă mi-a spus că este foarte fericit cu acest sistem”.

Copiii nu s-au bucurat prea tare la început de apariția acestui sistem. Din motive evidente. Chiulurile au scăzut instant, iar timpul petrecut la școală a fost mai atent monitorizat. Însă, per total, experiența este una bună și benefică pentru viitorul elevului: ”Prezența copiilor la școală este în creștere. A existat permanent această monitorizare asumată a părintelui, în timp real. Și a existat corijare din timp. Copilul meu, de exemplu, a fost într-un alt liceu unde implementarea Adservio a venit mai târziu. Și nu prea a cochetat cu ideea asta. E benefic pentru elevi și din pricina faptului că-i pune în competiție, se întrec să vadă care are notele mai mari”, a completat Beatrice Coțofan.

S-a sunat de pauză

Sunetul atât de familiar al clopoțelului a răsunat pe holurile liceului ieșean, iar eu am trecut la Alex Holicov, omul din spatele Adservio. L-am întrebat câte ceva despre începuturile platformei și despre cum e văzută creația sa în numeroasele licee în care e prezentă: ”Am implementat tot programul deodată, la toate clasele 9-12. Nu avea rost să nu procedăm în modul ăsta. Impactul a fost destul de clar. Nu toți elevii au fost mulțumiți la început, evident. În timp, au învățat să fie mai conștienți față de propriile lor acțiuni. Comunicarea e mult mai strânsă între toată lumea. Fiecare elev are acces la informații despre el. Ba chiar e avertizat de aplicație când urmează să fie ascultat. E mult mai ușor de monitorizat așa”.

E benefic pentru elevi și din pricina faptului că-i pune în competiție, se întrec să vadă care are notele mai mari

Succesul nu a întârziat să apară pentru Alex. Chiar dacă a avut parte de un început mai greoi, el s-a redresat rapid și acum a ajuns la peste 200 de școli care se bucură de suportul platformei sale.

”Avem Adservio implementat la momentul actual în 52 de școli din București, Iași, Botoșani, Cluj. Și suntem în discuții cu multe altele. La sfârșitul anului ne așteptăm să fim prezenți în 200 de școli. În urma unui parteneriat cu o companie telecom am început să punem accentul pe implementare. Și totul crește foarte rapid. Sistemul este prezent chiar și în școli din mediul rural. Nu avem nicio barieră. Platforma este benefică pentru toată lumea”.

Echipa Adservio

”Prin Adservio educăm pe toată lumea implicată. Oferim o unealtă modernă care să-i ajute în procesul de educație. Găsesc aici tot ce au nevoie. Mai ales că sunt obișnuiți de mici cu dispozitive de tot felul. Vrem ca tehnologia să ne ajute, să o folosim noi pe ea, nu ea pe noi. Să nu fim prizonieri ai Facebook-ului și ai telefonului”, a adăugat Alex Holicov.

Vrem ca tehnologia să ne ajute, să o folosim noi pe ea, nu ea pe noi. Să nu fim prizonieri ai Facebook-ului și ai telefonului

De la cutii de plexiglass la cloud

La început, sistemele erau greoaie, niște cutii mari de plexiglass care se activau cu o cheie USB. Profesorii nu prea știau cu ce se mănâncă și au avut dificultăți de adaptare. Acum, însă, totul se petrece în cloud.

”Prima oară când am implementat Adservio aveam niște sisteme cu plexiglass, cu un server. Puteai s-o folosești doar ca profesor, în timpul programului, la școală. Aveam niște stick-uri de memorie, pe care profesorii le foloseau ca o cheie. Asta a ținut doar un an, până am schimbat echipamentele și am făcut un sistem mai solid”.

”După 8 ani de dezvoltare constantă am ajuns ca platforma să fie în cloud, accesibilă de pe orice dispozitiv. Ai nevoie doar de o conexiune la Internet, atât. De asemenea, fiecare cadru didactic are o tabletă performantă la dispoziție cu care se poate conecta și la proiectoare, să țină cursurile într-un mod mai vizual. De asemenea, Ministerul Învățământului nu ne-a ajutat cu nimic. Autoritățile locale însă, au răspuns pozitiv și au încercat să sprijine acolo unde am avut nevoie”.

Biroul Adservio

Drumul de la idee la pus în practică a venit cu nenumărate hopuri. Alex mi-a spus că au existat profesori care i-au dat asigurări că sistemul nu va funcționa cum trebuie niciodată. Poate că totul a fost implementat înainte de vreme, însă rezultatul final vorbește de la sine. ”În 2008 am început să dezvoltăm platforma asta, iar Vasile Alecsandri a fost primul liceu. Am venit aici cu Ștefan doar cu o idee în cap. Le-am prezentat un powerpoint și niște chestionare. Așa a început totul. În septembrie 2009 am lansat Adservio. Drumul a fost destul de greu, dar mereu ni l-am asumat și am știut încontro să mergem”.

Suntem printre puținele țări din lume care mai folosesc catalogul

”Suntem printre puținele țări din lume care mai folosesc catalogul. Nu mai are nicio utilitate reală în educație. Dacă mergem acum în toate școlile în care am implementat Adservio și îi întrebăm pe profesori ce preferă, catalogul clasic și toată birocrația care vine cu el, număratul de note și de absențe, sau platforma noastră, răspunsul va fi unul clar în favoarea Adservio”, a completat Holicov.