”Recent, pe conturile social media ale CERT-RO am primit notificări de la persoane care au fost etichetate de prieteni din cadrul rețelei în postări care făceau referire la unele accidente grave”, spun oficialii CERT-RO.

Potrivit acestora, pentru mai multe detalii, utilizatorului i se furnizează un link. După accesare, victima este redirecționată către o pagină web unde care ar trebui să-și introducă username-ul și parola corespondente Facebook, pentru a putea vedea respectivele imagini de la accident.

”Grafica utilizată de atacatori este evident diferită de cea din pagina de autentificare legitimă, un alt semn de alarmă constituind-ul domeniul afișat, care nu este facebook.com”.

”Evitați accesarea unor astfel de link-uri și nu furnizați date, până nu verificați sursa de unde a venit o astfel de cerere. Ne bucurăm să constatăm că utilizatorul care ne-a trimis inițial notificarea și-a dat seama de păcăleală, după ce a studiat materialele de awareness de pe site-ul cert.ro”, mai spun reprezentanții CERT-RO.

În cadrul Lunii Europene a Securității Cibernetice, în săptămâna dedicată CyberScams, specialiștii CERT-RO vin cu o serie de sfaturi legate de cele mai frecvente încercări de fraudă din mediul online.