În cadrul Lunii Europene a Securității Cibernetice, în săptămâna dedicată CyberScams, specialiștii CERT-RO vin cu o serie de sfaturi legate de cele mai frecvente încercări de fraudă din mediul online.

Cum detectăm site-urile bancare false, care copie identitatea vizuală a website-ului legitim și cum procedăm dacă am fost păcăliți și am ajuns să furnizăm date?

Una dintre cele mai răspândite modalități prin care infractorii cibernetici încearcă să pună mâna pe banii noștri sau pe datele financiare este phishing-ul. Potrivit unui raport dat publicității de Kaspersky Lab în primăvara acestui an, phishing-ul financiar a continuat să reprezinte aproape jumătate din totalul de atacuri de phishing (43,9%), un plus de 4,4% față de finalul anului trecut. Atacurile împotriva băncilor, a magazinelor online și a sistemelor de plată rămân în top 3, demonstrând dorința infractorilor cibernetici de a ajunge la banii utilizatorilor.

Astfel, email-urile de tip phishing cuprind, de obicei, link-uri care îi direcționează pe utilizatori spre site-uri bancare contrafăcute, unde li se solicită să ofere date personale și financiare. De principiu, aceste site-uri arată aproape identic cu cele legitime, însă, deseori acestea conduc spre ferestre de tip pop-up unde utilizatorilor li se cere să introducă credențiale bancare. De reținut este faptul că site-urile legitime nu folosesc acest gen de ferestre.

După cum spuneam mai sus, în cadrul Lunii Europene a Securității Cibernetice, în săptămâna dedicată CyberScams, specialiștii CERT-RO vin cu o serie de sfaturi legate de cele mai frecvente încercări de fraudă din mediul online.