Reprezentanții Huawei au vorbit despre situația din România și inclusiv despre memorandumul semnat de România și Statele Unite, dar și despre dialogul lipsă cu Guvernul de la București.

Radoslaw Kedzia a vorbit despre nevoia sa de a discuta cu reprezentanții Guvernului, în perspectiva continuării colaborării pe piața locală, dar și a licitației pentru frecvențele 5G care urmează.

În data de 20 august, Klaus Iohannis a declarat, la Washington că, în cadrul întâlnirii pe care a avut-o la casa Albă cu omologul său american, Donald Trump, a fost semnat un memorandum de înțelegere România-SUA privind tehnologia 5G, „pentru asigurarea prosperității dar și a securității naționale”, potrivit hotnews.ro.

Huawei: Vrem să vorbim cu Guvernul român

“Credem că nu avem nimic de ascuns și nu avem nicio problemă să ne întâlnim cu autoritățile din România. Suntem o companie importantă pe piața locală. Avem câteva centre regionale și globale în România. Plătim taxe semnificative de sute de milioane. Contribuim la economie.”, a spus Kedzia la o masă rotundă în București.

El a menționat că e surprins de lipsa dialogului cu Guvernul. “Nu avem nicio întâlnire programată cu Guvernul. Am trimis câteva cereri în ultimele săptămâni, dar nu am avut un răspuns.”, a spus reprezentantul Huawei.

“Suntem de 17 ani în România și contribuim constant. Am dialogat foarte bine în trecut și am fost parte a mai multor acorduri. Nu înțelegem această schimbare bruscă. Ne place să ne bazăm acțiunile pe fapte, deoarece încă nu am văzut memorandumul dintre SUA și România, ci doar ce am citit în media.”, a mai spus Radoslaw Kedzia.

El consideră că tehnologia este politizată și că situația din România, lipsa dialogului, a venit ca o surpriză pentru Huawei.

“Celelalte țări din regiune au o abordare pragmatică și respectă regulile UE. Securitatea cibernetică e o chestiune tehnică pentru mine, este asigurată de certificări, teste, standarde, nu de războaie politice.”, a spus Kedzia.

“După ce am fost puși de Statele Unite pe listă am semnat 20 de contracte pentru 5G. Avem contracte pentru 5G în Finlanda, Elveția, Marea Britanie, Sania, Coreea de Sud, Qatar sau Germania.”.

Ce au spus reprezentanții Guvernului despre memorandumul 5G între România și SUA

Președintele Senatului, Teodor Meleșcanu, a declarat astăzi că atunci “când vine vorba despre comerț și despre economie trebuie să mergem clar pe regulile de transparență ale Uniunii Europene, deci din acest punct de vedere noi ne vom respecta toate angajamentele. Partenerii noștri chinezi trebuie să înțeleagă că trebuie să facem împreună niște lucruri care să nu dăuneze relațiilor pe care le avem în cadrul Uniunii Europene”, potrivit B1 TV.

Întrebat dacă Huawei ar trebui să facă afaceri cu statul român, Meleșcanu a spus că “"Fără îndoială. Orice companie. Suntem o țară deschisă și va trebui să vedem care va fi rezultatul licitației. De asemenea, ea se poate asocia cu alte societăți din Uniunea Europeană, din Turcia, din alte zone pentru a putea într-adevăr să fie prezentă pe piața noastră”.

Despre participarea Huawei la licitația 5G, Ministrul Comunicațiilor Alexandru Petrescu a spus că “Nu s-a discutat despre asta. Nu există niciun fel de nominalizare statală sau provenineță de țară a unui vendor. Ceea ce ne interesează este să păstram un ecosistem digital și să construim un ecosistem digital care să ne permita ca într-un an să spunem "da", ecosistemul digital românesc asigură integritatea informațiilor și pentru acest "da" pe care îl vom da în cateva saptamani este foarte important să luam toate măsurile astăzi”.

Poate da Huawei România în judecată?

Reprezentanții Huawei au spus că nu doresc să ajungă la o soluție legală împotriva Guvernului, dar există această opțiune dacă nu vor fi lăsați să participe la licitațiile pentru 5G.

“Putem să deschidem o acțiune legală împotriva Guvernului României dacă nu ni se va permite să participăm la licitația 5G. Dar nu cred că se va ajunge la acest lucru. Ar fi o încălcare a multor legi internaționale” , a spus Radoslaw Kedzia.

El a discutat și despre propunerea pe care CEO-ul Huawei, Ren Zhengfei, de a licenția tehnologiile 5G deținute de către Huawei spre firme americane. “Cu tot respectul, Statele Unite nu are nicio companie cu tehnologie 5G. Putem licenția tehnologia lor și să nu existe pe piață doar companii din China și Europa. Putem să ne licențiem cunoștințele, hardware-ul și software-ul”, a spus Kedzia.