”Piața comerțului online din România este în continuă creștere. Pentru anul 2017, estimăm că ne îndreptăm spre o valoare de 2,3 – 2,4 miliarde de euro doar în e-tail. Analizăm periodic proiecte noi în cadrul competiției GPeC și interacționăm în mod continuu cu reprezentanți ai magazinelor online de la noi. Astfel, vedem o creștere vertiginoasă a numărului de magazine online în categorii precum Beauty (cosmetice, parfumuri), home & deco sau articole pentru copii.”, menționează Andrei Radu, Fondator GPeC.
Tot potrivit datelor din raportul realizat în această toamnă de către eCommerce Foundation, peste 53% dintre clienții ce apelează la serviciile magazinelor online au declarat că social media le influențează în mod direct obiceiurile de consum. Mai mult, pentru europeni, Facebook este și rămâne principala platformă online de comunicare și interacțiune cu magazinele online, cu un procent covârșitor de peste 85%.
”Magazinele online locale trebuie să își organizeze bine ofertele, prezentarea lor în site, campaniile de promovare, cât și procesul de achziție sau de retur. Este imprtant să învețe cum să comunice cu cei pe care îi vizează și ce mesaje să folosească în funcție de canalul de comunicare, ofertele comerciale sau perioada din an. Pentru 42% dintre utilizatori, principala barieră de a achiziționa produse online este încrederea și experiența mai puțin plăcută avută pe site. Astfel, prin participarea la evenimente valoroase, prin alocarea de fonduri în mod eficient în campanii de promovare și având o relație bună cu partenerii comerciali, putem crește, împreună, piața de eCommerce din România”, continuă Andrei Radu.
Pe 14-15 noiembrie 2017, la București, invitații GPeC vor atinge subiecte din domenii precum digital marketing, optimizarea ratei de conversie și content marketing.
Printre cei mai importanți speakeri internaționali anunțați până acum se numără: Neil Patel(Co-Fondator Crazy Egg)– unul din cei mai buni specialiștiîn Marketing Online din lume, Oil Gardner (Co-Fondator Unbounce) - expert în optimizarea ratei de conversie și a landing page-urilor din cadrul unui magazin online, precum și Amy Harrison (Fondator Write With Influence), ce conduce una dintre cele mai apreciate resurse online de Content Marketing din întreaga lume. Printre alți invitați importanți se numără Cyrus Shepard, fondatorul Fazilion Media, o companie de content marketing focusatăpe SEO, publishing și marketing afiliat, Sam Mallikarjunan, Executive Strategist la HubSpot șifost Head of Growth la HubSpot Labs, și Jorij Abraham, Managing Director ECommerce Foundation.
Înscririle la GPeC SUMMIT se pot face până pe 10 noiembrie, prețul unui bilet de acces fiind 149 euro pentru ambele zile de eveniment. Pentru înscrieri și mai multe informații despre programul Conferinței, zona de Expo și Gala Premiilor eCommerce, puteți vizita site-ul: http://www.gpec.ro/gpec-summit-noiembrie/