Studiul a mai arătat că, după smartphone, cel mai utilizat dispozitiv de către antreprenori și manageri este laptopul personal, folosit de 69% dintre cei intervievați. Pe de altă parte, peste jumătate dintre aceștia (54%) au afirmat că sunt adepții desktopurilor clasice, în timp ce 26% preferă să utilizeze tableta.

Printre dispozitivele populare în rândul segmentului corporativ de top și al antreprenorilor din România se numără și căștile, care sunt folosite de 29% dintre participanții la studiu.

21% dintre antreprenorii și managerii români sunt preocupați de monitorizarea activității fizice și a stării de sănătate prin intermediul ceasurilor inteligente sau brățărilor de fitness. 39% dintre aceștia aleg să folosească wearables marca Huawei.

Managerii și antreprenorii se declară raționali și cumpătați atunci când se hotărăsc să achiziționeze astfel de laptop-uri, tablete sau smartphone-uri, iar deciziile de cumpărare le sunt influențate cel mai adesea de recenzii despre dispozitivele respective. Sursele online sunt mai relevante decât cele offline pentru aceștia. Valoarea medie a tuturor dispozitivelor deținute de un manager sau antreprenor se ridică la aproximativ 2.200 de euro, în timp ce 24% dintre respondenți dețin dispozitive a căror valoare este mai mare de 3.000 de euro.

„În contextul unui an 2020 complet atipic, românii au continuat să cumpere dispozitive care să îi ajute în activitățile profesionale sau de studiu, să îi aducă mai aproape de cei dragi sau să le faciliteze activitățile de divertisment. Astfel, laptop-urile Huawei și-au făcut loc printre preferințelor consumatorilor, alături de telefoane și tablete.”, a completat Wang Wei, Country Manager, Huawei Consumer Business Group România.

Activitățile desfășurate online care consumă cel mai mult timp pentru acest segment al populației sunt legate de corespondența pe e-mail și de conectarea la rețelele de socializare. 27% dintre manageri și antreprenori petrec peste 20 de ore pe săptămână pe e-mail, media de ore pentru întreaga populație fiind asemănătoare, respectiv de 15 ore. Referitor la consumul de timp pe rețelele de socializare, media obținută este de 14 ore pe săptămână. Doar 7% dintre manageri și antreprenori nu petrec timp în mod regulat pe rețelele de socializare. De departe cea mai folosită rețea de socializare în rândul managerilor și antreprenorilor este Facebook (90%), iar la o distanță semnificativă se află Instagram (54%).

Un alt aspect interesant identificat prin intermediul studiului arată că, în mod contraintuitiv, 23% dintre manageri și antreprenori nu participă în mod regulat la ședințe, iar aproximativ jumătate dintre cei care au ședințe recurente nu depășesc totuși 8 ore pe săptămână.

În privința modului în care comunică prin intermediul aplicatiilor, 97% dintre ei folosesc Whatsapp, 82% Facebook Messenger, 44% Zoom, 40% Skype și 23% Google Meet.

Studiul a fost realizat pe un eșantion de 200 angajați în poziții de conducere și/sau antreprenori cu vârste cuprinse între 25 și 50 de ani și este reprezentativ la nivel urban. Proiectul a fost coordonat de echipa Wisemetry Research, în perioada 26 februarie - 10 martie 2021.