Uber anunța pe 16 februarie disponibilitatea la nivel local a opțiunii Shared Destinations (destinații comune). Adică, posibilitatea de a împărți călătoria ta cu alți pasageri Uber care merg în aceeași direcție. Noua opțiune, disponibilă tuturor partenerilor care conduc cu Uber în București, fusese testată ceva timp pe un grup restrâns de șoferi, înainte de a deveni accesibilă publicului larg.
Am fost curioși cum a fost primit noul serviciu al Uber în Capitală, așa că am cerut câteva informații suplimentare. Astfel, până în acest moment, 1 din 2 șoferi parteneri au folosit această opțiune. Din totalul șoferilor parteneri Uber în București, 84% o folosesc recurent.
Din datele Uber am aflat și că numărul cel mai mare de curse per partner folosind funcționalitatea Destinații Comune a fost de 117, iar în medie, un partner preia doi pasageri în drumul său către destinația predefinită.
Opțiunea Shared Destinations (destinații comune) a fost implementată la sugestia șoferilor parteneri din mai multe țări, pentru a putea valorifica și momentele în care conduc mașina în interes personal. Până în acest moment, serviciul a fost testat de o parte dintre partenerii Uber la nivel global, iar 55% dintre aceștia consideră că este o opțiune utilă care îi ajută să economisească timp și să folosească mașina în cel mai optim mod posibil.
Cum funcționează?
- Dacă e o un traseu mai lung, după ce lași primul pasager la destinație, mai poți primi una sau mai multe comenzi de la alți pasageri care merg în aceeași zonă cu tine;
- Aplicația te va conecta cu cel mai apropiat pasager care merge în aceeași direcție cu tine;
- Opțiunea Shared Destinations îți permite să introduci în aplicația de partener Uber adresa către care te îndrepți;
- Comenzile primite nu te vor abate de la ruta inițială cu mai mult de 1,5 kilometri;
- Poți folosi opțiunea de maximum 2 ori în fiecare zi.