Principii generale post-Brexit:
• Autorizațiile emise în Regatul Unit nu vor mai fi valabile în Statele Membre. Astfel, orice document administrativ electronic, document administrativ simplificat sau în procedura alternativă aprobat de autoritatea competentă din Regatul Unit înainte de data retragerii nu mai este o dovadă valabilă a statutului unional al mărfurilor;
• Nu se pot face schimburi de mesaje electronice între statele membre şi Regatul Unit prin platformele de comunicaţii gestionate de Uniunea Europeană, cum ar fi EMCS;
• Nu poate fi iniţiată o nouă mişcare intracomunitară de produse accizabile către sau dinspre Regatul Unit după dată retragerii;
• Toate mişcările în curs de desfăşurare cu produselor accizabile provenind din sau către Regatul Unit vor fi considerate, după dată retragerii, deplasări din sau către o tară terţă, cu toate consecinţele aplicabile (de exemplu, statutul mărfurilor din afară UE, procedurilevamale aplicabile, confiscarea mărfurilor în caz de nerespectare);
• În prezent, datele cu caracter personal pot circula liber între statele membre ale UE. Post-Brexit, transferul datelor cu caracter personal din UE către Regatul Unit va fi în continuare posibil, dar va face obiectul unor condiții specifice prevăzute în dreptul UE.