Irina Achim
Asta se întâmpla în 2008, și tot atunci i-am scris și lui Mark Zuckerberg dacă nu vrea să dea un interviu pentru România. Încă aștept răspuns.
Apoi, am folosit rețeaua ca să organizăm ieșirile de grup, să ne facem declarații publice pe wall și toate lucrurile pe care nu le mai face nimeni de mult.
Am integrat Facebook-ul și în viața profesională și urmăream algoritmii în veșnică schimbare pagină după pagină.
Instagramul nu mai știu cum a ajuns la mine, l-am pornit la final de 2011, dar și pe el l-am adoptat cu o frenezie specifică tinereții și a unui canal unde pui poze frumoase și te uiți la alte poze frumoase.
Am folosit Instagramul mai mult ca un jurnal vizual, un loc foarte intim, motiv pentru care am avut mereu profilul privat și am selectat cine îmi dă follow. Nu am căutat urmăritori, faimă și glorie, deși vedeam efectele și beneficiile din primul rând al catwalk-ului de ‘influencereală’ in the making.
Și știu că se vorbește mult zilele astea despre ce e un influencer și ce-ar trebui să fie, dar eu vreau să-ți vorbesc despre 2 măsuri din Franța menite să mai atenueze din efectele nocive ale social media.
- Prima măsură e eticheta de poze retușate pe care Ministrul de Finanțe al Franței vrea s-o introducă, asta ca un prim pas în a crea un framework în sectorul de influenceri. Astfel vor să diminueze efectele negative pe care le poate avea un display al perfecțiunii pe canale precum Instagram, Tik Tok and co.
Practic, dacă un influencer urcă o poză sau video în care sunt retușuri sau filtre, acel content trebuie marcat. Ca să nu lase impresia unei instanțe reale acolo unde s-a dat cu brush sau s-a acoperit cu diverse filtre realitatea.
- A doua este legea care îi împiedică pe părinți din a distribui imagini cu copiii lor pe platformele de social media. Asta e o măsură prin care statul francez vrea să protejeze intimitatea copiilor și dreptul lor la privacy.
Dacă prima măsură e destul de clară și sunt complet de acord cu ea, la a doua am mixed feelings. Asta pentru că și eu sunt vinovată de acest sharing al pozelor și story-urilor cu copilul meu. Nu simt că e o exploatare și nici ceva de care cred că s-ar putea rușina în viitor, dar am citit și testimonialele unor copii ajunși mari, care nu erau mulțumiți de faptul că au fost expuși pe internet.
Știu că statul francez o face și dintr-o limitare a pornografiei infantile și pentru a reduce riscul expunerii copiilor la pedofili Vorbim de o primă astfel de lege, așa că e de urmărit să vedem și ce anume va interzice și cum va arăta cadrul normativ. Momentan, ce știm este că părinții ar putea pierde autoritatea asupra drepturilor la imagine ale copiilor lor dacă se va considera că postarea acestora „afectează grav demnitatea sau integritatea morală a copilului”.
Ca aplicabilitate, mi se pare dificil de urmărit și de sancționat, iar o astfel de măsură, bună în esență, poate crea prăpăstii și mai mari în cuplurile care divorțează. Dar asta e mintea mea care se duce departe.
Ce vreau eu e ca oamenii să găsească plăcere în social media, bucurie și utilitate. Și mult echilibru. Pentru că astfel de măsuri precum cele din Franța vin pe un fond în care social media își arată și colții, nu doar beneficiile.
Iar unul dintre cele mai recente studii ale efectelor social media asupra tinerilor a concluzionat că face și rău, și bine. Așa că ce putem face e să vedem unde putem interveni noi ca utilizatori, noi ca și comunitate și să vedem măsurile altor state și cât de bune sunt în plan universal.
Până atunci, sper să găsiți ceea ce căutați în social media, un pic de umor, un pic de utilitate, un pic de educație și un pic de culturalizare.
LIKE? SHARE?
