Studiul arată că, deși mulți se tem să nu își piardă vederea (58%), foarte puțini oameni iau măsuri pentru a-și menține vederea activă. La nivel mondial, 86% ar renunța mai degrabă la auz decât la vedere, însă doar o treime (33%) își îngrijesc în mod activ ochii sau fac teste oftalmologice regulate. Calitatea iluminatului poate avea o influență puternică asupra confortului ochilor. Cu toate acestea, la nivel global, doar o treime (32%) dintre respondenți țin cont de acest aspect atunci când decid să cumpere becuri.
Rezultatele au mai dezvăluit că importanța pe care o acordăm vederii noastre se schimbă pe măsură ce înaintăm în vârstă. Când au fost întrebați dacă ar prefera să își piardă vederea sau auzul, respondenții cu vârsta cuprinsă între 18 și 24 de ani au acordat o importanță mai scăzută pierderii vederii (79%), comparativ cu cei de peste 55 de ani (92%). În acelaşi timp, la nivel global, principala îngrijorare a oamenilor care înaintează în vârstă este pierderea memoriei (61%), urmată strâns de pierderea vederii (58%). De fapt, în Polonia (65%) și în China (46%), pierderea vederii a fost citată ca fiind cea mai mare îngrijorare a oamenilor pe măsură ce înaintează în vârstă, chiar mai mare decât pierderea memoriei și durerile articulare.
Confortul ochilor suferă din cauza luminii de slabă calitate
Mai mulți factori pot conduce la deteriorarea vederii și la disconfortul ochilor. Aproape jumătate dintre respondenți la nivel global au dezvăluit că iluminatul slab le-a provocat dureri de cap (43%) sau privire încețoșată (39%).
Andrew Stockman, Profesor la Institutul de Oftalmologie, Universitatea din Londra (UCL), menţionează: „Tipul de lumină pe care o folosim zi de zi poate avea un impact asupra calității vieții noastre. De exemplu, controlarea culorii și a intensității luminii pe durata zilei ne poate îmbunătăți somnul, care poate fi critic pentru bunăstarea și sănătatea noastră. În schimb, lumina artificială care pâlpâie și efectul stroboscopic pot avea consecinţe nocive asupra calității vieții și pot conduce la disconfortul ochilor, la dureri de cap și rareori la crize epileptice. Alegerea iluminatului potrivit este foarte importantă.”
Petrecerea timpului sub lumină artificială - diferențe culturale surprinzătoare
Problemele cauzate de iluminatul artificial slab sunt agravate de utilizarea îndelungată a acestuia. La nivel global, mai mult de jumătate (58%) dintre oameni petrec peste opt ore pe zi sub lumină artificială. Organizația Mondială a Sănătății estimează că una din două persoane va avea probleme de vedere până în 2050 ca urmare a unor factori multipli, printre care lipsa timpului petrecut afară și timpul petrecut în fața ecranelor.
Germanii petrec cel mai puțin timp sub lumină artificială, 51% dintre aceștia petrecând mai puțin de opt ore pe zi în faţa ecranelor. Acest procent reprezintă aproape dublul celor din Mexic, Indonezia și S.U.A., unde doar 26% petrec mai puțin de opt ore pe zi în lumină artificială. În mod șocant, una din zece persoane (12%) din Cehia petrece mai mult de 16 ore pe zi în lumină artificială, comparativ cu o medie globală de 7%. Cercetarea a mai arătat că generația mai tânără, în loc să petreacă timp afară, stă mai mult timp sub lumina artificială, 67% dintre cei cu vârsta între 18 și 24 de ani petrecând opt ore pe zi sau mai mult sub surse de lumină artificiale, comparativ cu 43% reprezentând respondenții de peste 55 de ani.
Alegerea luminii concepute special pentru confortul ochilor tăi
Întrucât timpul petrecut sub lumină artificială crește, este important să alegem tipul potrivit de iluminat. Studiul comandat de Signify a arătat că peste trei sferturi (77%) dintre consumatori cred că un iluminat bun îmbunătățește productivitatea zilnică. În timp ce 69% sunt de acord că iluminatul de calitate și calitatea luminii sunt esențiale pentru bunăstarea de acasă, 86% sunt de acord că iluminatul bun este benefic pentru sănătatea ochilor. Acest procent crește odată cu înaintarea în vârstă; de la 79% pentru respondenţii cu vârsta între 18-24 de ani, la 90% pentru cei de peste 55 de ani.
„Consumatorii nu cunosc deseori diferențele iluminatului cu LED. Există multe opțiuni și foarte multe niveluri de calitate. Iluminatul obișnuia să fie doar o achiziție funcțională, dar întrucât petrecem tot mai mult timp în interior și acasă, calitatea luminii a devenit și mai importantă. Am dezvoltat parametrii EyeComfort pentru a ghida și susține consumatorii în procesul de căutare a unei lumini confortabile, care este plăcută pentru ochii acestora și pentru locuințele lor”, explică Rowena Lee, Business Group Leader, LED în cadrul Signify.
Specialiştii Signify au dezvoltat un set de parametri ce includ pâlpâirea şi efectul stroboscopic, efectul de orbire şi reglarea intensităţii luminoase, care vor permite consumatorilor să facă alegeri mai informate atunci când vine vorba despre iluminatul cu LED. Majoritatea becurilor cu LED de la Philips respectă aceste criterii specifice de calitate. În prezent nu există niciun standard global comun privind confortul iluminatului, ceea ce face ca aceste criterii să fie primele de acest fel în industria iluminatului.