După ce au cercetat o varietate de criterii diferite care ar putea determina cât este de prietenos un oraș cu un startup, cei de la money.co.uk au dezvăluit că cel mai bun oraș pentru antreprenorii care doresc să pornească un startup este Copenhaga, ce a obținut un scor de 77,7 din 100.
Locul doi a fost ocupat de un alt oraș danez, Aarhus, cu 73 de puncte, iar podiumul este completat de Praga cu 68,7 puncte. În top zece apar alte orașe precum Dublin, Manchester, Londra, Bergen, Cork, Cracovia sau Brno. De menționat este că niciun oraș din România nu a fost luat în considerare pentru realizarea acestui clasament.
Raportul Startup Cities a analizat următorii opt factori pentru a releva ce orașe sunt cele mai atrăgătoare și mai accesibile pentru înființarea unei afaceri:
- Procentul de studenți
- Viteza medie de internet (Mbps)
- Costul securității sociale ale angajatorilor
- Taxe de înregistrare a afacerii
- Ratele impozitului pe profit
- Numărul de cafenele per rezident
- Costul închirierii unui birou într-un spațiu de lucru
- Cea mai înaltă clasare universitară a orașului în „Times Higher Education World University Ranking 2022”
În ce loc este cel mai ieftin loc să lansezi un startup?
Marea Britanie (16,40 dolari), Coreea de Sud (43,86 dolari) și Irlanda (82,14 dolari) se mândresc cu cele mai mici costuri de înregistrare a unei afaceri, în timp ce antreprenorii din Irlanda (12,5%), Elveția (14,93%) și Singapore (17%) beneficiază de cel mai mic impozit pe profit .
Ce orașe oferă cele mai accesibile spații de coworking?
Dintre locațiile analizate, cele mai accesibile orașe pentru a închiria un birou pe zi sunt Aarhus (5,83 USD), Stockholm (6,00 USD) și Montreal (10,00 USD). La celălalt capăt, orașele în care spațiile de coworking percep cel mai mare preț sunt Singapore (52,00 USD), Zurich (39,00 USD) și New York (35,00 USD).
Pentru a determina orașele în care startup-urile pot găsi angajați buni pentru a ajuta la creșterea afacerilor, orașele au fost clasificate în funcție de procentul de rezidenți care sunt studenți. Cracovia (22,1%), Brno (16,37%) și Graz (15,81%) s-au dovedit a fi cele mai dese destinații studențești analizate.
La final, orașele unde este cel mai dificil să lansezi un startup ar fi: Milano, Marsilia, Antwerp, Roma, Tel Aviv, Helsinki, Ierusalim, New York, Stockholm și Rotterdam.