Șase luni de mentorat cu experți de top și investiții directe pentru produse tehnologice inovatoare: antreprenorii locali pot aplica la RICAP accelerator din România până pe 12 decembrie.

Aplicația se face online pe www.ricap.ro. În urma evaluării aplicațiilor, vor fi selectați 15 antreprenori care au dezvoltat o tehnologie inovatoare, fie că este vorba despre energie, bio-tehnologii, agricultură, ICT sau orice alt domeniu tehnologic, pe care RICAP îi va susține să ajungă cu produsele lor pe piețe internaționale.

Noutatea acestei ediții este componenta de accelerare, care se adresează companiilor care au tehnologii mai dezvoltate și sunt mai aproape de piață cu produsele lor. Pentru RICAP Accelerator vor fi selectate maxim 5 companii care vor primi consultanță în vederea pregătirii pentru pitching și investiții și vor primi investiții directe de până la 30.000 de Euro.

Produsele hardware care au la bază o tehnologie, fie că sunt utilizate în medicină, agricultură, energie, etc, cât și aplicațiile software care rezolvă o nevoie a pieței, reprezintă profilul produselor compatibile cu programul RICAP.

RICAP oferă antreprenorilor în tehnologie 6 luni de mentorat personalizat cu specialiști din Statele Unite și România, acces la vasta rețea internațională adusă de partenerul american, Larta Institute, workshop-uri și traininguri în vederea dezvoltării instrumentelor de comercializare, conexiuni importante în industrie, parteneriate pentru dezvoltarea tehnologiei și investiții directe.

Aflat deja la a doua ediţie, RICAP a sprijinit până acum 30 de antreprenori în tehnologie.

Anul acesta, RICAP propune un program extins: RICAP Academy care se adresează antreprenorilor și startup-urilor care au un prototip și doresc să își valideze și dezvolte tehnologia și RICAP Accelerator, primul accelerator în tehnologie din România, adresat companiilor care au deja un produs dezvoltat.

Antreprenori ca Sergiu Neguț, Dan Mihăescu sau Andrei Pitiș fac parte din rețeaua de mentori ai programului

Fiecare companie din Academy va avea dedicat un mentor român cu experiență în zona de business și tehnologie, cum ar fi Sergiu Neguț, Dan Mihăescu sau Andrei Pitiș și un mentor din Statele Unite pentru a valida și a-și dezvolta tehnologia, vor avea acces la un workshop intensiv în București cu speakeri internaționale cu privire la comercializarea inovării, webinarii, industry saloons și, la finalul programului, sesiuni de feedback cu specialiști din Statele Unite și un eveniment tip Demo Day.

„Mi s-a părut foarte important că antreprenorii români ajung să vorbească cu consultanți din SUA. Un Principal Advisor vine cu o experiență foarte mare, iar credibilitatea lor este cu atât mai importantă (...). RICAP are o poziționare unică în ecosistemul inovării din România“ - Andrei Pitiș, antreprenor, business angel, președinte ANIS și mentor local RICAP.

Pentru companiile din RICAP Accelerator, programul propunere coaching și consultanță one- on-one pe zona de dezvoltare strategică și atragere de investiții, servicii specializate de suport: juridice, financiare, proprietate intelectuală și marketing, investiții directe de până la 30.000 de euro pentru companiile selectate contra equity (7- 10%), spațiu de lucru în București, două vizite de business în Statele Unite pentru conexiuni strategice și pitching și, la finalul programului, un eveniment de pitching în care vor fi invitați investitori și VC.