Cea mai nouă aplicație de taxi și ridesharing din România, lansată la finalul anului trecut, a parcurs într-un timp foarte scurt toate etapele necesare pentru conformarea la noua legislație de ridesharing introdusă în România prin OUG nr. 49/2019 privind activitățile de transport alternativ cu autoturism și conducător auto. Clever, parte din același grup, a obținut deja avizul tehnic, fiind prima platformă cu licență definitivă conform noii legislații.
”Chiar dacă FREE NOW a intrat recent pe piața din România, am depus toate eforturile pentru asigurarea cât mai rapidă a cadrului de funcționare prevăzut de legislație, la fel cum s-a întâmplat și în cazul Clever. Astfel, cei peste un milion de români care au călătorit numai anul trecut cu FREE NOW și Clever pot folosi în continuare aceleași servicii de taxi și ridesharing cu care s-au obișnuit, fără nicio întrerupere”, a spus Anca Gherle, Public Affairs Manager la Clever / FREE NOW.
Potrivit noii legislații, termenul limită pentru obținerea avizelor este de 1 februarie pentru toate aplicațiile de transport alternativ care operează în România. Același termen se aplică și șoferilor de transport alternativ care trebuie să obțină, la rândul lor, o autorizație de funcționare de la agenția teritorială a Autorităţii Rutiere Române din judeţul sau municipiul de care aparțin și să se asigure că îndeplinesc o serie de condiții prevăzute de lege.
Împreună cu Clever am făcut o incursiune în viitorul transporturilor și a orașelor în cadrul proiectului Orașul Viitorului. Poți citi materialele aici.
”De azi, șoferii pot veni să semneze contractul de afiliere la FREE NOW și să depună toate actele. Cei care încă nu au demarat procesul de obținere a autorizației trebuie să facă acest lucru cât mai rapid, obținerea tuturor documentelor putând dura chiar și câteva săptămâni. Dacă nu se încadrează în termen nu vor mai putea prelua comenzi începând din 1 februarie, iar fiecare zi în care nu vor putea lucra va însemna venituri considerabil mai mici pentru ei”, a mai spus Anca Gherle.
În prezent, peste 60% dintre șoferii activi de transport alternativ pe platformele Clever și FREE NOW sunt autorizați conform legii și vor putea prelua comenzi și după 1 februarie. Compania oferă un bonus tuturor șoferilor care prezintă dosarul complet în această perioadă.
”Ne dorim ca toți sau aproape toți șoferii noștri de ridesharing să fie licențiați în termen, așa încât, chiar dacă nu există tarif dinamic atunci când cererea depășește oferta, pasagerii să nu aibă un timp mai mare de așteptare a comenzii sau dificultăți în a găsi o mașină”, spune Public Affairs Managerul Clever / FREE NOW.
Platformele Clever și FREE NOW au în prezent peste 30.000 de șoferi înregistrați în toată țara, atât pentru serviciile de taxi, cât și pentru cele de transport alternativ, care au realizat numai în 2019 peste 30 de milioane de curse.
FREE NOW a fost fondată sub numele de mytaxi, în iunie 2009. În iulie 2019, aplicația mytaxi a devenit FREE NOW, parte dintr-o familie de branduri globale de mobilitate. Cu 14 milioane de pasageri și peste 100.000 de șoferi, FREE NOW este acum unul dintre cei mai importanți furnizori de mobilitate urbană din Europa. Din februarie 2019, FREE NOW face parte din joint venture-ul dintre BMW și Daimler, și are astăzi o echipă de peste 700 de angajați care lucrează în 26 de birouri internaționale, furnizând servicii în peste 100 de orașe europene.
Clever devine FREE NOW. Ce se schimbă la serviciul de ridesharing
Clever a fost fondată în 2010 și este prima aplicație de e-hailling din România care permite plata curselor atât cash, cât și direct din aplicație, prin card bancar. Clever are peste 1,5 milioane de pasageri și peste 30.000 de șoferi înregistrați în România. Compania are peste 70 de angajați și este prezentă în 20 de orașe din țară. În luna iunie 2017, Clever a intrat în grupul FREE NOW (anterior mytaxi), companie rezultată din joint venture-ul dintre Daimler and BMW.
De la finalul lunii noiembrie, Clever s-a transformat în FREE NOW, parte a grupului de mobilitate deținut de Daimler și BMW. Aplicația va fi disponibilă separat de Clever și trecerea se va face gradual pentru clienți și șoferi. FREE NOW va fi lansată doar în București și treptat va apărea și în celelalte orașe din România unde activează Clever. Pasagerii trebuie să instaleze FREE NOW, la fel și șoferii. Andrei Frunză, CEO al Clever / FREE NOW, declara la acel moment că varianta optimistă este ca tranziția să se termine la finalul primului trimestru din 2020, dar realist Clever va fi închis la finalul anului.