Gigantul american a anunțat unii utilizatori că din cauza unor "probleme de ordin tehnic" din Google Takeout, o aplicație care-ți permite să descarci backup-urile informațiilor tale din alt software Gooogle, a cauzat ca clipurile video stocate în Photos să fie "incorect exportate" în arhivele altor utilizatori.

Asta nu înseamnă neapărat că și tu ai fost afectat. Oficialii de la Google susțin că această problemă a afectat doar utilizatorii care au cerut exporturi din Takeout între 21 și 25 noiembrie 2019.

Compania le cere utilizatorilor să-și șteargă arhivele pe care le-au descărcat între 21 și 25 noiembrie și să facă un alt export. Google susține că această problemă a afectat doar 0,01% dintre utilizatorii care au folosit Takeout. Numărul este unul vag, însă aplicația Photos a fost instalată pe Android în peste 1 miliard de dispozitive, deci este posibil ca destul de mulți utilizatori să fi pățit asta.

Reprezentanții companiei americane au mai spus că notifică persoanele afectate de problemă și că bug-ul a fost reparat și că nu ar trebui să mai existe astfel de greșeli pe viitor.