Săptămâna care a trecut a fost ca nicio alta. Într-o decizie istorică, Curtea Constituțională a României a anulat alegerile prezidențiale, iar procesul electoral se reia de la zero. Ultimele 3 săptămâni au fost unice, nu neapărat din motivele bune în România.
Pe start-up.ro am continuat însă să susținem antreprenorii și viziunea lor inovatoare. Mai jos vei vedea cele mai importante materiale publicate de noi săptămâna aceasta, dar și un scurt rezumat a ceea ce ne-a scăpat.
Ce ai putut descoperi exclusiv pe start-up.ro săptămâna aceasta?
- Data Sweep, platforma românească cu AI ce ușurează munca de cercetare
- Femeia care te organizează să gătești și să mănânci cu plăcere
- Telepaws: platforma care oferă consultații la distanță animalelor de companie
- Platforma de licitații online pentru bunuri din insolvență, 500.000 de euro în 2024
- Cadou din România: recomandări de Crăciun de la afaceri locale - artă, cultură, lectură
- Evenimente de business în 2025 în România. Înscrie evenimentul tău aici
- Flair Scent: atelierele de creat lumănări care-ți țin mintea în aici și acum
- REVIEW Sonos Arc Ultra - cel mai bun soundbar de pe piață
- Cele mai bune laptopuri Lenovo 2024 în funcție de buget
- Huawei Mate XT: Viitorul telefoanelor sau doar un moft?
- Jocuri românești lansate în 2024 pe care ar trebui să le încerci
- Merită Metaphor: ReFantazio să fie jocul anului 2025? - Review
- Femeia care pune durerea abandonului sub ochii lumii printr-un muzeu interactiv
- Înscrieri deschise la competiția Românii sunt antreprenori. Are loc pe 15 mai
Nu putem acoperi toate știrile din domeniu, nici nu ne propunem. Din acest motiv, vă oferim un nou format, mai simplu, mai eficient, care se întoarce la originile jurnalismului: știrea de coloană. Aceasta este numărul 12 al acestui rezumat săptămânal.
Efectul Black Friday în curierat
Cargus, una dintre cele mai mari companii de curierat din România și din regiune, a înregistrat creșteri semnificative ale volumelor săptămânale livrate în luna noiembrie, cu circa 32% mai mari față de media săptămânală din luna octombrie. Evoluția a fost determinată, în principal, de campaniile de Black Friday derulate în segmentul de e-commerce. O tendință importantă este că perioada de reduceri nu se mai concentrează pe o anumită zi sau un weekend, ci se întinde pe o perioadă de câteva săptămâni, începând chiar de la începutul lunii.
Creșteri semnificative sunt așteptate și pentru luna decembrie, caracterizată prin apetența consumatorilor pentru cumpărături în așteptarea perioadei sărbătorilor.
Preferințele consumatorilor, în acest sezon de Black Friday, s-au orientat masiv către electrocasnice, în special spre cele care susțin gătitul, cum ar fi cuptoarele cu microunde și air fryer-ele. Aceste tendințe subliniază o preocupare în creștere a consumatorilor pentru un stil de viață mai sănătos. De asemenea, aparatele de cafea și televizoarele s-au clasat printre cele mai vândute produse.
Tendințe macroeconomice pentru 2025
Într-un mediu economic global definit de incertitudine și schimbări rapide, companiile românești implicate în comerțul internațional se confruntă cu provocări în a-și asigura stabilitatea financiară și profitabilitatea. În acest context, iBanFirst, unul dintre principalii furnizori de servicii de schimb valutar și plăți internaționale pentru companii, a publicat raportul „FX Market Outlook 2025,” un ghid pentru a ajuta business-urile să înțeleagă și să gestioneze mai eficient riscurile valutare în anul următor.
Băncile centrale își ajustează politicile monetare în funcție de indicatori economici precum inflația, creșterea economică și șomajul, și nu conform unui calendar predefinit. Această abordare, deși poate părea benefică, este un factor de volatilitate pentru piața valutară, complicând planificarea și prognozele financiare ale companiilor. Totodată, analiștii estimează că reducerile de dobândă din 2025 vor fi mai moderate decât în ciclurile anterioare de relaxare monetară, deoarece absența unei recesiuni nu justifică măsuri extreme.
Zona euro înregistrează o creștere lentă, de aproximativ 1%, influențată de o politică monetară insuficient de flexibilă și de stagnarea economiei germane, considerată motorul economic al Europei și principalul partener comercial al României. Această situație poate afecta exporturile și cererea pentru produsele românești pe piața europeană.
Cu toate acestea, riscul unei recesiuni în economiile dezvoltate rămâne redus. Creșterea salariilor reale, relaxarea treptată a politicilor monetare restrictive și adoptarea unor politici fiscale expansioniste, în special în SUA, susțin activitatea economică globală. Se estimează că SUA va depăși restul lumii în ritmul de creștere economică în anii următori.
Tendințe 2025 pentru IMM-uri
Anul 2024 a fost marcat de o instalabilitate legislativă profundă, cu schimbări fiscale dese, ceea ce a generat o stare de incertitudine majoră pentru IMM-urile din România. Din aceste motive, antreprenorii au devenit mai reticenți în a investi în dezvoltarea afacerilor, fără o viziune clară asupra viitorului economic, ceea ce poate veni cu repercursiuni asupra economiei țării, avertizează NextUp, companie de software care implementează modificări fiscale ca e-Factura, SAF-T, e-TVA și altele. Astfel, având în vedere majorările de impozite și noile reglementări anunțate, 2025 pare să vină cu aceleași provocări și nesiguranțe pentru IMM-uri. Lipsa unei digitalizări reale și a unei comunicări transparente din partea instituțiilor de stat pe întreg parcursul anului 2024 nu au făcut decât să-i demotiveze pe contribuabili să-și investească resursele financiare, timpul și energia în folosul business-urilor lor.
În acest context, NextUp a echipat cu 50% mai multe afaceri decat anul trecut, IMM-uri care au solicitat softuri moderne pentru gestionarea eficientă a afacerii și transmiterea datelor către ANAF. Cererea IMM-urilor a crescut spectaculos în 2024 pentru dotarea cu un ERP care automatizează procese de business, simplifică operațiunile e-Factura și SAF-T și care este actualizat constant cu orice nouă modificare fiscală de la stat.
Gen Z, cei mai interesați de Buy Now, Pay later
În ultimii ani, Buy Now, Pay Later (BNPL/Cumperi acum, plătești mai târziu) a devenit una dintre cele mai populare metode de plată la nivel mondial, transformând modul în care consumatorii fac cumpărături și își gestionează finanțele. Potrivit GlobalData, piața globală BNPL a cunoscut o creștere exponențială, fiind evaluată la 120 de miliarde de dolari în 2021 și estimată să ajungă la 576 de miliarde de dolari până în 2025.
Gen Z (cei născuți între 1997 și 2012) sunt o categorie demografică interesată în cel mai înalt grad de serviciile de plată amânată BNPL. Alături de Millennials, aceștia conduc topul utilizării BNPL, situație regăsită la nivel global. Un studiu realizat de PYMNTS în acest an arată că aproape 50% dintre Gen Z și 47% dintre Millennials au utilizat BNPL în ultimele 12 luni. Gestionarea fluxului de numerar este motivul cheie pentru care consumatorii aleg BNPL, iar adoptarea acestuia crește rapid în rândul populației tinere, consolidându-i rolul de metodă de plată preferată, în detrimentul opțiunilor de creditare tradiționale.
Preferința pentru BNPL este argumentată prin mai marea sa transparență în ce privește costurile finanțării și flexibilitatea ratelor, ajustate în funcție de preferințele personale. Finanțarea BNPL este considerată mai convenabilă și fără costuri ascunse.
Mai multe investiții în retenție și reskilling la locul de muncă
ARC Consulting anticipează pentru 2025 că tot mai multe companii vor investi în platforme integrate de management al performanței și evaluări în timp real și vor integra inteligența artificială pentru o analiză mai eficientă a datelor HR și îmbunătățirea deciziilor.
ARC Consulting, o companie antreprenorială românească, specializată în recrutarea de membri ai consiliilor de administrație, de manageri executivi și care oferă servicii de diagnoză organizațională și consultanță în management, anticipează că 2025 va aduce pentru marile companii locale o accelerare a tendinței de digitalizare, cu un accent crescut pe evaluarea în timp real și pe implementarea de platforme integrate de management al performanței. Totodată, experții în resurse umane de la ARC Consulting estimează că anul viitor vor crește nevoile organizațiilor românești de talie mare și medie pe partea de servicii de retenție și de upskilling, pe fondul provocărilor generate de criza de talente și de concurența acerbă dintre companii pe pachetele de salarizare și beneficii.