Material realizat de Georgiana Dobre, Senior Manager PwC și Valentina Mănăsescu, Manager PwC.


În acest context, conducerea oricărei companii trebuie să înțeleagă cum le-a schimbat pandemia conștientizarea riscurilor și luarea deciziilor și cât de durabile vor fi aceste schimbări pe termen lung. Înțelegând aceste lucruri, se pot asigura că organizația lor devine mai puternică și gestionează cu succes riscurile, permițându-le să ia decizii curajoase și informate.

Directorii executivi consideră necesară concentrarea atenției pe managementul riscurilor și reevaluează toleranța la diferite amenințări

Organizațiile trebuie să învețe lecțiile pandemiei și să evalueze care acțiuni au funcționat și care au eșuat. Și, acum mai mult ca niciodată, ele trebuie să gestioneze apetitul la risc, tipul și cantitatea de risc pe care sunt dispuse să o accepte în urmărirea obiectivelor strategice, de creștere, și de a deveni mai reziliente în situații de criză.

Potrivit CEO Survey 2021, directorii generali din România par să aibă o atitudine foarte precaută, fiind mai puțin dispuși să-și asume riscuri sau să adopte schimbări ca răspuns la amenințările mediului extern. Spre exemplu, pentru toate cele opt modalități potențiale de stimulare a creșterii analizate în studiu (ex. lansarea unui nou produs sau serviciu, fuziuni și achiziții, alianțe strategice sau intrarea pe o piață nouă), procentele înregistrate în țara noastră sunt mai mici decât cele la nivel global și regional – în general, executivii din țara noastră fiind mai conservatori.

Dar, deși nu-și asumă riscuri pentru o dezvoltare mai accelerată, îngrijorarea privind factorii care le pot amenința afacerea se reflectă în strategia de management al riscurilor. Astfel, impactul crizelor sanitare, volatilitatea cursului valutar, povara fiscală în creștere, modificarea comportamentelor de cumpărare și consum, lipsa angajaților talentați, schimbările tehnologice și amenințările cibernetice sunt luate în calcul de executivii din România la elaborarea strategiei de management al riscurilor.

Directorii generali din România afirmă că se concentrează mai mult asupra a trei aspecte principale: reevaluarea toleranței la risc a organizației, digitalizarea funcției de management al riscurilor și pregătirea pentru evenimente cu probabilitate scăzută însă cu impact major. Și asta pentru că nimeni nu a prevăzut până acum că se va confrunta într-o zi cu o pandemie și o criză globală de sănătate.

De remarcat că atenția liderilor de afaceri din România pare să se îndrepte către digitalizarea funcției de management al riscurilor într-o măsură mai mare comparativ cu omologii la nivel global și regional, aproape doi din trei respondenți din țara noastră declarându-se foarte preocupați de acest aspect.

Pe măsură ce mediul de lucru digital continuă să evolueze, managerii de risc din cadrul companiilor sunt îngrijorați atât din cauza transformărilor tehnologice și schimbărilor la nivelul forței de muncă, cât și de securitatea cibernetică, degradarea procesului, controlul sau activitățile de conformitate, de frauda clienților și de confidențialitatea datelor, arată raportul PwC Pulse Survey realizat la nivel global.

În România, un studiu realizat de PwC pentru Asociaţia Business Service Leaders în România (ABSL) arată că riscurile pentru afaceri indicate de directorii generali sunt: disponibilitatea talentelor, mediul politic, social și economic, mediul fiscal și juridic, concurența, costul forței de muncă, riscuri operaționale, incertitudinea generată de Covid-19, riscurile strategice și securitatea cibernetică.

Definirea apetitului pentru risc are la bază identificarea și stabilirea unor indicatori de măsurare care să reflecte toleranța companiei în asumarea riscurilor. Acest subiect trebuie să se afle pe agenda oricărei companii, fiind considerat parte integrantă a oricărei strategii de afaceri. Această strategie de risc trebuie să ofere un cadru formal și transparent de asumare din partea conducerii și trebuie comunicată la nivelul întregii companii. Prin aceasta angajații vor ști exact cât de mult risc își poate asuma compania în încercarea de a-și atinge obiectivele. Această strategie ar trebui revizuită și actualizată permanent, pe măsură ce strategia de afaceri a companiei se schimbă și considerând totodată modul în care managementul riscului evoluează în cadrul companiei. O declarație clară a apetitului pentru risc va promova o cultură organizațională și de risc sănătoase și va ajuta la luarea deciziilor, în limitele de risc asumate, astfel încât să se asigure îndeplinirea obiectivelor strategice și dezvoltarea sustenabilă a oricărei afaceri.