Competiția europeană de startup-uri, organizată de TechCrunch, lansează apel pentru înscrieri. Etapa finală a competiției, Disrupt Berlin 2018, va avea loc între 29 - 30 noiembrie. Înscrierea în competiție este gratuită, data limită fiind 20 august.

La Startup Battlefield se pot înscrie startup-uri din orice industrie, inclusiv biotehnologie, robotică, blockchain, inteligență artificială și produse de consum.

În urma înscrierilor, vor fi alese 15 startup-uri pentru a intra competiție. Fiecare dintre acestea vor beneficia de sprijinul unui expert în pitching. În cadrul competiției, echipele vor avea câte 6 minute pentru a-și prezenta compania și să vină cu un demo al produsului în fața juriului.

Marele câștigător va merge acasă cu un premiu în valoare de 50.000 de dolari, equity-free, adică fără să li se impună cedarea de acțiuni în cadrul startup-ului. Chiar dacă nu se vor alege cu o finanțare a ideilor, ceilalți participanți vor avea parte de expunere media și în fața investitorilor prezenți la eveniment, dar și la nivel global, întrucât eveniment va fi transmis live pe TechCrunch.com, YouTube, Facebook și Twitter.