Contractul de sponsorizare a fost semnat, iar bugetul de un milion de dolari va fi folosit de către asociația Crucea Roșie Română pentru achiziționarea de echipamente și accesorii medicale, atât de necesare medicilor români în perioada COVID-19.
Astfel, potrivit Agerpres, reprezentanţii organizaţiei au declarat că suma respectivă va fi folosită pentru cumpărarea a 10 aparate de ventilaţie, 3 aparate de testare COVID-19, cu 5.000 de kit-uri de testare, 1.000 de ochelari de protecţie, 100.000 de măşti medicale şi 5.000 perechi de mănuşi. Aceste echipamente vor merge direct către spitalele implicate direct în lupta cu pandemia COVID-19.
În România, Philip Morris are circa 800 de angajați. Conform revistabiz.ro, în fabrica Philip Morris din Otopeni, activitatea de producție continuă, dar în condiții foarte stricte de igienă, dezinfecție și sprijin medical pentru angajați: cabinet medical deschis 24/7, monitorizarea temperaturii în permanență și măsuri suplimentare de igienizare a microbuzelor care asigură transportul angajaților către fabrică.
În întreaga fabrică și inclusiv la cantină s-au luat măsuri pentru ca interacțiunile între angajați să fie cât mai reduse, iar distanța de minimum 1 metru să poată fi respectată.