Primul eveniment online marca Virtualized va avea loc pe 28 aprilie, iar edițiile Bucharest Tech Week și GoTech World vor fi reprogramate, din considerente de siguranță, pe 31 august - 6 septembrie, respectiv, 14 - 15 octombrie.

Virtualized propune, prin seria de evenimente online care au la bază tematici întâlnite deja la Bucharest Tech Week și GoTech World, ca procesul de învățare și de dezvoltare al mediului de afaceri să continue, chiar și în contextul actualei pandemii.

Virtualized: HR Survival Kit during & after the pandemic outbreak o va avea invitată pe Carla Moore, Former HBO Vice President care va deschide seria evenimentelor online. Pe parcursul evenimentului, specialiștii din resurse umane vor avea oportunitatea de a afla direct de la un lider mondial, dar și de la experți locali care sunt strategiile pe care companiile trebuie să le abordeze în aceasta perioadă de criză, cât și după, pentru a-și menține echipa unită.

De asemenea, vor afla cum tehnologia poate influența randamentul întregii organizații. Una dintre caracteristicile puse la dispoziția participanților prin intermediul platformei este interacțiunea cu companiile partenere, în expoziția virtuală. Pentru a afla mai multe despre profilul fiecărui partener și detalii despre soluțiile și produsele pe care aceștia le pun la dispoziția participanților, se poate accesa un chat direct cu unul dintre reprezentanții companiei.

,,Virtualized este mai mult decât un eveniment sau o conferință online, așa cum ne-am obișnuit să vedem în ultimii ani. Este un nou concept de expo-conferință marca UNIVERSUM, ce a fost dezvoltat folosind întreaga expertiză pe care am dobândit-o în organizarea de evenimente tech. Pe parcursul celor trei ore în care evenimentul se desfășoară, participanții vor avea oportunitatea de a interacționa cu un speaker internațional și vor participa la sesiuni interactive de tip panel cu profesioniști din mediul local. În plus vor fi incluse și demo sessions bazate pe soluții care pot fi implementate în diverse tipuri de afaceri. Prin intermediul Virtualized abordăm în timp real provocările cu care se confruntă specialiștii din mediul de afaceri și oferim soluții rapide. Unul dintre beneficiile unui astfel de eveniment online este accesibilitatea imediată din orice colț al lumii.” a declarat Alexandru Măxineanu, managerul diviziei Concept Tech Events din cadrul UNIVERSUM.

Seria de evenimente online va debuta în a doua jumătate a lunii aprilie. Cei interesați pot afla mai multe detalii despre întregul concept și se pot înscrie, accesând virtualized.ro.