Crama Săptămânii: Crama Gramma, vinul de conversație de pe colinele Iașiului
23 iunie, ora 9:00 AM. Știți deja! Desprevin.ro începe o nouă călătorie în minunatele zone vinticole Românești. De data aceasta ne mutăm spre nordul țării, lângă Iași, unde fără vreo istorie de sute de ani, ajungem la una dintre cele mai joviale crame din România, la crama Gramma.
Află opiniile specialiștilor din comunitatea start-up.ro
Textele publicate în categoria Subiectiv sunt responsabilitatea autorilor, fiind opinii asumate de aceștia. Dacă vrei să afli mai multe opinii ale specialiștilor, urmărește categoria Subiectiv.
Urmărește specialiștii!
Îmi amintesc și acum primul meu drum acolo, fiind cu treaba la Iași am zis să vizitez crama, era noiembrie, podgoria aproape intrată în hibernare, dar vinurile noi și entuziasmul lui Marian Olteanu, proprietarul cramei, m-au făcut să rămân mereu cu gândul la mica cramă de 14 ha de pe una dintre cele 7 coline ale Iașului, cu vie veche de peste 50 de ani, dar cu spirit și vinuri tinere.
Atât crama cât și viile sunt poziționate pe una dintre cele 7 coline ce înconjoară orașul Iași, foarte aproape de limita nordică a culturii viței de vie. La 3 km este localitatea Uricani, unde se spune că s-a născut soiul Feteasca Neagră. Crama Gramma aparține de DOC Iași – Bucium, de plaiul viticol Vișan. Clima este una continental temperată. Cheia vinurilor Gramma este solul: preluvosol calcaros, fapt ce asigură mineralitatea vinurilor.
Vinul pe care vi-l propun spre aprofundare în această săptămână este Cuvee Vișan Alb 2019, pentru că după părerea mea este vinul ce definește crama. În primul rându cu eticheta sa semnata de Horațiu Mălăiele și ajunsă în 2016 în topul celor mai cool etichete din lume după Forbes.com ce întruchipează un dansator și te îmbie la voie bună. Apoi soiurile ce alcătuiesc vinul: Sauvignon Blanc, Fetească Albă, dar mai ales Aligoteul sunt soiuri emblematice ale cramei.
Este un vin alb extrem de proaspăt și mineral, cu arome definite de lime, agrișe, flori de câmp. Cu echilibru gustativ, alcool integrat și cu un ușor rest de dioxid de carbon dându-i acel twist jovial.
Vine vara, chiar dacă momentan ploile ne încurcă, iar vinul ăsta e potrivit atât pentru prânzuri ușoare cu paste cu sos alb sau carne de pui ori curcan, dar și pentru deschis cine generoase lângă aperitive sau platouri cu brânzeturi proaspete. Este fix cum spune eticheta, ca un înfocat dansator ce aduce bucurie și prospețime.
Vinul se găsește pe www.desprevin.ro în pachetele ALL WHITE și vine însoțit de jocul de degustare pus la cale de noi pentru a-ți testa simțurile și pentru a te binedispune.
Istoria locului a început să se scrie relativ recent - în anii ’90 cu retrocedarea terenurilor de lângă Iași familiei Olteanu, familie ce pe vremea respectivă trăia la București. După mai mulți ani de dat via în arendă sau de vândut strugurii, proprietarii se hotărăsc să treacă la următorul nivel: accesează fonduri nerambursabile și pun pe picioare crama din satul Vișan. Au pornit la drum în 2007, cu 60 de ha de viţă de vie veche de peste 30 de ani şi cu doar 3 soiuri de struguri: Aligoté, Fetească Regală şi Fetească Albă, adăugând pe parcurs și alte soiuri plantației. Începând cu 2010 lucrurile au început să devină serioase și vinurile să se vândă la nivel național, iar din 2012, chiar internațional.
Pentru că istoria locului este mai degrabă una recentă, numele cramei GRAMMA este inspirat din greaca veche și face referire la “cuvânt”, de unde și sloganul ”Gramma – vinul conversației”.
Filozofia locului este aceea de a produce vinuri tinere, sincere, proaspete, de calitate, dar în același timp accesibile, atât ca și atitudine fiind departe de abordarea pompoasă sau scorțoasă, dar și ca preț. Echipa consideră că nu este necesar să economisești o lună să îți poți permite o sticlă de vin bun, poți să alegi un vin de la Gramma.
Te așteptăm ca în fiecare săptămână pe www.desprevin.ro și te invităm să te lași încântat de selecțiile noastre de vinuri. Bucurați-vă de vin!