România va fi reprezentată în competiție de Cristian Covaciu, director general IPEC, câștigătorul titlului EY Entrepreneur Of The Year 2016 în România în cadrul evenimentului din luna februarie a acestui an. “Merg la Monte Carlo încrezător și cu dorința de a demonstra că antreprenoriatul românesc concurează de la egal la egal cu reprezentanții țărilor cu tradiție îndelungată,” a declarat Cristian Covaciu.

Compania pe care a fondat-o în 1990 a devenit unul dintre cei mai mari jucători globali din domeniul produselor de menaj și porțelan superior și este unul dintre principali furnizori ai IKEA. IPEC are un venit anual de peste 22 milioane de euro, 800 de angajați și 250 de roboți industriali. Cu 40 de milioane de piese realizate anual, firma e responsabilă de 1% din producția mondială de farfurii.

Premiul EY World Entrepreneur Of The Year 2017 se va acorda pe baza a şase criterii, definite astfel încât fiecare candidat să aibă șanse egale în competiție: spirit antreprenorial, creare de valoare, direcție strategică, impact național și global, inovație și integritate personală.

Printre câştigătorii anteriori ai titlului World Entrepreneur Of The Year se numără: Manny Stul – Chairman și Co-CEO Moose Enterprise Holdings (Australia), Mohed Altrad - CEO Altrad Group (Franța), Uday Kotak – Vice-Președinte şi Managing Director Kotak Mahindra Bank Limited (India), Hamdi Ulukaya - Fondator şi CEO Chobani Inc. (SUA) și Guy Laliberté, Fondator şi CEO, Cirque du Soleil (Canada).

Alături de ceremonia de premiere, programul din acest an include un summit dedicat afacerilor de familie, sesiuni de discuții despre impactul social al antreprenorilor, transformarea digitală și viitorul forței de muncă.

Printre personalitățile care vor susține discursuri se numără:

  • Willam P. Lauder – Executive Chairman The Estée Lauder Companies Inc.;
  • Andrea Illy, Chairman illycaffè;
  • Mark Cuban – antreprenor în serie și proprietar al Dallas Mavericks;
  • Kate Winslet – actriță;
  • Vivienne Ming – cofondator și Managing Partner Socos;
  • Manny Stul – Chairman și Co-CEO Moose Enterprise Holdings (câştigătorul de anul trecut al premiului World Entrepreneur Of The Year).