Totuși, această simbioză între o corporație și alte startup-uri de tehnologie este posibilă. Și ne-o demonstrează chiar Orange și echipele românești care fac parte din cohorta Orange Fab.

Orange Fab este un program de accelerare lansat de Orange, prima oară în Silicon Valley, mai apoi extins la nivel mondial. În România, aplicațiile pentru acest program au fost deschise în 2017 (10 startup-uri fac parte din program acum), iar de atunci, echipa acceleratorului caută constant startup-uri românești pe care să le ajute să scaleze la nivel internațional, prin asistență și oferindu-le pârghiile necesare pentru a avea acces la clienți.

În esență, Orange nu ia acțiuni în cadrul firmelor care intră în program, le oferă parteneriate cu Orange și posibilitatea de a intra în vizorul Orange Digital Ventures, pentru finanțări din partea vehiculului investițional al operatorului.

”În Orange Fab, cel puțin în România, lucrul cu startup-urile este foarte particularizat – lucrăm cu fiecare startup în parte, pe fiecare industrie pe care o adresează startup-ul și pe necesitățile de acolo. Fiecare startup ajunge, practic, să lucreze cu diferiți oameni din Orange”, ne-a precizat Monica Obogeanu, startup programs manager în cadrul Orange România.

Monica mai spune că startup-urile din program primesc parteneri de business în funcție de nevoile pe care le au, primesc acces la o bază de clienți în concordanță cu tipologia pe care o adresează, și primesc parteneri în zona de tehnologie, atunci când vine vorba despre integrarea unor noi tehnologii în produsele lor, sau chiar integrarea tehnologiei startup-ului în produsele Orange.

De fapt, miza Orange, pe lângă aceea de a ajuta scalarea proiectelor românești valoroase, cu potențial pe piețe din întreaga lume, și de a crea parteneriate, este de a susține implementarea unor noi tehnologii în cadrul companiei.

”Noi ne-am propus încă de la început să susținem cel puțin 4 direcții majore legate foarte mult de ceea ce facem în cadrul Orange România, în cadrul grupului Orange, și ceea ce facem din punct de vedere dezvoltare produse și dezvoltare tehnologică. În esență, este vorba despre strategia noastră în următorii 2 ani”, adaugă Cristi Pațachia, development & innovation manager în cadrul Orange România și coordonatorul local al Orange Fab.

Direcțiile Orange Fab

Astfel, una dintre principalele direcții pe care se axează acceleratorul Orange Fab este cea de smart territories. În traducere, aici sunt incluse tehnologii care ajută agricultura de precizie, smart city, conectivitatea în diverse locații în orașe, industrial IoT.

Urmează direcția future of life, unde vorbim despre wellbeing, de aplicații de sănătate, despre connected mobility (iar aici, Orange are un parteneriat cu Continental, care sunt și parteneri în cadrul acceleratorului). Tot aici intra și partea de biotehnologie, unde Orange Fab a lucrat alături de timișorenii de la Symme3D, compania care a creat o imprimantă ce face oase, piele și vase de sânge și care a intrat recent într-un consorțiu cu finanțare europeană pentru crearea unei bio-imprimante 3D pentru disfuncții pancreatice.

”Al treilea track este cel de security, unde ne interesează foarte mult componenta de cybersecurity, normal, fiind o companie bazată pe conectivitate. Ne ducem apoi dinspre conectivitate înspre infrastructură, către ecosistemul de servicii, soluții, produse, și avem aici nevoie foarte mult de atenție în ceea ce privește selectarea produselor, astfel încât acestea să fie conforme din punct de vedere al securității cibernetice si să respecte reglementările. Clienții noștri, fie că sunt mari sau persoane fizice, trebuie să știe că sunt protejați tot timpul”, afirmă Cristian Pațachia, menționându-se extrem de încântat de faptul că 3 dintre cele 10 echipe din accelerator sunt active în zona de security.

În plus, pe lângă securitatea cibernetică, această direcție a Orange Fab se concentrează și pe zona de securitate fizică: de exemplu, infrastructuri critice, de genul celor de distribuție de apă, energie, utilități.

Cea de-a patra direcție pe care Orange vizează dezvoltarea și pe care ajută la creșterea startup-urilor este de networks of the future. ”Suntem operator cu o infrastructură bogată și investim foarte mult în dezvoltarea pe această zonă -. Suntem deschiși să colaborăm cu startup-uri astfel încât să susținem tehnologiile care se pot dezvolta, fie că vorbim despre blockchain, API-uri sau interfețe deschise care să genereze noi servicii și noi produse”, mai spune Cristi Pațachia.

Cum poate ajuta un startup un gigant din telecom

Aici ar interveni întrebarea fierbinte: având toate aceste tehnologii și resurse la îndemână, cum mai poate ajuta un startup un gigant din telecom?

”Din punct de vedere al business-ului, avem acces la niște soluții și la niște tehnologii pe care nu le-am fi putut dezvolta noi in-house și, cel mai probabil, nu le-am fi putut nici propune mai departe clienților noștri”, afirmă Pațachia.

Din punctul său de vedere, un startup este flexibil, gândește oportunist, și chiar dacă are resurse limitate, câteodată, este extrem de concentrat pe ceea ce face și, ”ne poate ajuta să ne diferențiem în piață – în ideea în care putem să integrăm perfect know-how-ul, tehnolologia adusă de startup cu mindsetul nostru de business, direcția strategică, și ecosistemul nostru”.

Așa că, potrivit lui Cristian Pațachia, este o situație în care toată lumea are de câștigat, iar în viziunea sa, companiile mari trebuie să dea dovadă de flexibilitate și deschidere pentru implementarea soluțiilor realizate de startup-uri.

”Pe plan personal, pentru mine este mereu un proces continuu de învățare. Orice experiență cu fondatorii de startup-uri, cu oamenii tech din startup-uri, cu comunitatea, îmi dă o perspectivă nouă. Tot timpul văd presiune, ceea ce e normal până la urmă. Fondatorii se zbat să-și asigure pașii următori, că e vorba despre finanțare, că e livrare la un client, un pitch la un client, o a doua vizită, un proof of concept, o idee de validat. Toate aceste lucruri sunt importante, până la urmă, pentru că sunt foarte concentrați pe partea asta de business”, declară oficialul Orange.

Exemplul BOX2M

Cristian Pațachia dă și un exemplu concret în ceea ce privește colaborarea pe care compania pe care o reprezintă o are cu unul dintre startup-urile incluse în programul Orange Fab.

Este vorba despre BOX2M, o companie de R&D pe servicii de inginerie. Concret, printre soluțiile dezvoltate de români, BOX2M propune un ecosistem IoT cu aplicabilitate pentru utilități, telecom și securitatea infrastructurii. Aceasta generează beneficii pentru clienți, precum reducerea pierderii de energie cu până la 10%.

”Am lansat la finalul anului trecut rețeaua LTE-M (Long Term Evolution for Machines, o tehnologie dedicată proiectelor Internet of Things, prin intermediul ei putând fi conectate milioane de dispozitive – n.red.), dedicată serviciilor și aplicațiilor IoT, la nivelul tuturor localităților urbane din România. BOX2M a avut acces timpuriu la această tehnolgie, astfel încât a realizat dezvoltările și integrările necesare la nivelul produselor lor, pentru a folosi conectivitatea LTE-M în instalările la client. Astfel, ei au beneficiat de tehnolgie încă de dinainte de lansarea comercială a acesteia in România, iar noi am avut un use-case prin care am testat noile capabilități și pe care l-am putut prezenta în momentul anunțului oficial către clienții nostril. ” detaliază Cristian Pațachia.

Totodată, acesta precizează că sunt și alte servicii pentru care BOX2M au colaborat cu Orange și pe care operatorul telecom le-a implementat în proiecte pilot de smart city, și apoi în proiecte comerciale. ”Vorbim despre conectivitatea 4G și apoi vorbim despre platforme”, spune Pațachia, menționând faptul că următorul pariu este pe 5G, acolo unde românii de la BOX2M lucrează la o soluție bazată pe această tehnologie de comunicații rapide.

”Ne dorim să susținem verticalele de business,verticale care sunt potrivite pe temele Orange Fab. Practic 5G va veni ca un catalizator și toate acestea vor folosi resursele de conectivitate rapida”, precizează Cristian Pațachia.

Orange Fab - direcții noi

Reprezentantul Orange Fab a menționat și câteva direcții noi spre care se va îndrepta acceleratorul, direcții identificate după discuții și întâlniri cu fondatori de startup-uri românești.

Una dintre ele este și în linie cu o direcție nouă pe care a intrat compania: serviciile financiare. Este vorba despre Orange Money, serviciu care a ajuns la finalul lui 2018 la peste 129.000 de clienți la nivel local.

Ne gândim la fintech, suntem în momentul de față concentrați pe aducerea de funcționalități noi. Ce pot să confirm este că am avut deja întâlniri cu comunitatea de fintech șidiscuțiile ne-au dus în faza în care ne dorim să lansăm și acest track”, declară Cristi Pațachia.

Tot în ceea ce privește direcțiile de dezvoltare ale Orange Fab, Pațachia mai spune că vor continua să ofere ajutor startup-urilor din program fără a le cere acțiuni în cadrul companiilor.

”Acceleratorul Orange Fab România este adus din grupul Orange. La nivel local, am decis sa mergem pe formula de parteneriat comercial, fara a oferi o finanțare fixă contra equity. Sunt alte oportunități de acest fel în România și considerăm ca noi putem contribui cel mai bine în formula actuală.", spune Pațachia.

"Oferim acces la tehnologia Orange, la baza de clienți a companiei și finanțăm proiecte pilot la client pentru a porni o colaborare comercială sănătoasă cu startup-ul. Atunci când este cazul, acoperim costurile pentru dezvoltările de produs necesare pentru a integra cât mai bine produsul startup-ului în oferta Orange. Daca lucrurile merg bine, ne asteptăm la o colaborare win-win cu startup-ul, pe termen lung.", mai adaugă reprezentantul Orange.

Pentru companiile care își doresc o colaborare de tip venture capital, Orange oferă acces la vehiculul international de investiții, Orange Digital Ventures. Reprezentanții Orange Fab trimit prezentările acolo, indică tracțiunea produsului observată chiar de ei și în cazurile fericite, fondatorii discută pe mai departe cu acea divizie din cadrul Orange.