Pe Bogdan Lițescu l-am întâlnit prima oară în februarie, la una dintre ultimele deplasări de presă normale dinainte de pandemie. De fapt, pandemia începuse, doar că noi nu știam, și discutam în Silicon Valley despre cum a evoluat Plant an App de la un business tehnic deschis în 2006 la un startup cu potențial.
Plant an App e un startup de ce dezvoltă o platformă care se bazează pe low code development, o metodologie prin care companiile pot dezvolta produse digitale mai rapid, mai ieftin și mai eficient, fără o echipă de IT foarte extinsă.
„Ideea de low code development o pot explica precum UX pentru website-uri. Low code e pentru aplicații de business. Care sunt bazate pe date și procese. Și procesul de dezvoltare pe low code e bazat pe componente: form buildere pentru data entry, dar pe partea celealtă ai vizualizări, procese și dashboard-uri, datele trec dintr-o stare în alta”, spunea Bogdan în februarie.
Ne-am regăsit într-un interviu de la distanță pentru a vedea care e stadiul Plant an App acum, dar și cum lucrează deja cu primii clienți foarte mari. În momentul de față, Plant an App e listat pe platforma americană de equity crowdfunding Republic.io unde au strâns deja 106.000 de dolari de la 254 de investitori. Nivelul minim căutat era de 25.000 de euro, dar ei vor să se ducă spre jumătate de milion de dolari.
Plant an App nu se îndreaptă doar către specialiști IT, ci și către companii de consultanță, agenții de web design care vor să își crească aria de servicii, precum și antreprenori care vor un business în domeniul IT și nu au un partener tehnic (CTO).
„De fapt, atenția noastră în ultima perioadă a fost canalizată mai mult către integratorii de sisteme software care pot deveni parteneri ai Plant an App și care pot colabora cu diferite companii care oferă consultanță în digitalizare pentru a livra proiecte repede, folosind o echipă de dezvoltare redusă”, explică Bogdan Lițescu abordarea lor actuală.
Specialiștii IT cărora se adresează Plant an App ocupă, de obicei, o funcție de management (IT manager, Department Manager, CTO etc) și văd foarte ușor avantajele tehnologiei low-code față de alte soluții, prin viteza de execuție, flexibilitatea și complexitatea aplicațiilor care pot fi dezvoltate astfel. Toate acestea se traduc la nivel de management în buget redus, time to market rapid și un change management facil în timpul proiectului.
Evoluția Plant an App în pandemie
„Putem spune că am avut o evoluție bună având în vedere contextul global, cu o creștere de aproximativ 15% lunar, iar dacă ne referim la întreg anul 2020 suntem la peste 350%. Majoritatea clienților noi au venit din zona de healthcare și educație fiind și unele dintre domeniile cele mai afectate de situația legată de COVID-19. Majoritatea companiilor au fost nevoite să se adapteze repede noilor realități globale, iar low-code rămâne din punctul nostru de vedere singura alternativă în momentul de față pentru o transformare digitală rapidă”, spune Bogdan Lițescu.
Au colegi noi în România și SUA, având patru developeri în țară și două persoane pe client service în SUA. În plus, au început colaborarea și cu un advisor în zona de sales din Statele Unite.
Zona de sănătate, o miză în perioada aceasta
„În ceea ce privește businessul, pot spune că, din contra, noua situație a creat contextul prin care să putem avem o prezență sporită în domeniul healthcare, de unde au venit majoritatea clienților noi în ultima perioadă. Nu este un secret faptul că industria sănătății este unul dintre domeniile încă slab digitalizate, iar pandemiei a forțat până și pe marii jucători din domeniu să găsească soluții eficiente digitalizate, pentru a colecta, comunica și raporta date, precum și pentru a menține activă comunicarea cu end-customerii (pacienții).”, spune Lițescu.
Conform fondatorului Plant an App, low-code, adică metoda de dezvoltare pe care se bazează, e singura posibilitate de a lansa rapid soluții software adaptate la nevoile clientului final.
Astfel, au dezvoltat contracte cu spitalul Vail Health din Colorado sau cu firma farmaceutică Omnicell.
„Vail Health rămâne în continuare cel mai mare client, iar intrarea sa în portofoliul nostru a condus la o creștere de până la 500%, chiar de la începutul colaborării. În prezent, avem deja 3 aplicații software livrate către ei și încă câteva în dezvoltare, iar planul este ca, mergând mai departe, să digitalizeze aproape toate operațiunile folosind tehnologia noastră”, spune fondatorul Plant an App.
Finanțare în Statele Unite
Pe partea de finanțare, Plant an App au ales o cale mai puțin convențională, adică o campanie de equity crowdfunding pe platforma Republic. Acolo, oricine se poate înregistra ca investitor și să ia acțiuni în cadrul unui startup.
„În ultimul an, acest concept, de equity crowdfunding a devenit foarte popular și în România, o dată cu lansarea primei platforme autohtone. Noi am decis să mergem către Republic pentru că avem deja o comunitate mare, peste 4.000 de clienți, dar și investitori și simpatizanți în afara României (cei mai mulți în Statele Unite ale Americii), care și-au manifestat deja interesul pentru a face pare parte din Plant an App”, spune Bogdan Lițescu.
„Ne propunem ca prin această campanie să strângem cel puțin 500.000 de dolari, pentru a ne finanța activitățile de Business Development la nivel global, cu o echipă stabilită în Statele Unite”, explică acesta. Campania mai este activă încă 95 de zile și a strâns deja peste 100.000 de dolari.
Cum ajută Plant an App din România un spital din Statele Unite
Am vrut să aflăm cum funcționează produsul lor pentru clienți. Dacă în februarie discutăm despre ce poate fi, acum au implementat deja proiecte mari.
Au avut deja contacte în regiunea Vail, Colorado, așa că spitalului i-au prezentat modul în care poți dezvolta o aplicație în doar câteva zile și poate salva zeci de ore pe săptămână angajaților.
„Identificarea nevoilor a fost realizată pe parcurs, dar fiind vorba despre un spital important cu foarte multe clinici partenere, nevoia principală a fost o cauză directă a pandemiei: a trebuit digitalizat cât mai repede procesul de colectare, interpretare și raportare a datelor interne precum și facilitarea comunicării pacienților cu doctori de diferite specializări în afara spitalului, prin diferite soluții remote”, spune Lițescu.
În doar 120 de zile, Plant an App a putut livra 3 aplicații pentru spitalul din Vail cu ajutorul unei echipe de doar 3 programatori, ceea ce a salvat fonduri și timp, esențial în această perioadă.
„Datele primite de la clienții noștri arată că în funcție de mărimea și complexitatea proiectului, bugetele pot fi de 5-8 ori mai mici decât o implementare clasică”, spune Bogdan Lițescu.
El menționează și faptul că o dezvoltare IT trebuie să ia în calcul și ceea ce se numește „total cost of ownership”, adică dezvoltările ulterioare necesare.
„În momentul în care privim estimarea bugetară pentru un proiect de digitalizare într-un enterprise ar trebui să ne gândim la total cost of ownership, calculat pe o perioadă de câțiva ani, pentru ca economisirea bugetară se va reflecta și in modificări aduse aplicațiilor ulterior finalizarii proiectului și punerii în producție. Folosind o soluție low-code toate schimbările ulterioare pentru anumite funcționalități sunt făcute mult mai rapid”, spune românul.
Ce dificultăți au avut? Bogdan menționează că managerul de proiect din partea clientului nu e obișnuit cu un ciclu de feedback și o implementare foarte rapide.
„Nimeni la începutul proiectelor nu se așteaptă că se poate livra atât de rapid, chiar și persoanele cu experiență în diferite metodologii de dezvoltare agile sunt surprinse de viteza de execuție și de colaborarea continuă”, spune fondatorul Plant an App.
Omnicell, digitalizarea industriei farmaceutice și a roboților care împachetează medicamente
Plant an App a lucrat și cu Omnicell, o companie din Statele Unite, care realizează roboți ce împachetează medicamente pentru spitale. Omnicell a avut nevoie de un sistem care să managerieze toți acești roboți. Ei au reușit să facă un MVP în 5 zile.
„Poate pentru mulți pare o exagerare termenul de 5 zile pentru livrarea unui Minimum Viable Product - MVP, dar în funcție de complexitatea proiectului este foarte posibil folosind platforme low-code. Desigur, depinde și de capacitatea clientului de a înțelege exact caracteristicile unui MVP și diferența dintre un MVP și un prototip sau POC (Proof of Concept)”, spune Lițescu.
MVP-ul este o aplicație care poate fi pusă deja în producție, dar care conține doar funcționalitățile de bază ale întregului concept de proiect.
„Dacă ne comparăm cu SaaS-urile, atunci principalul nostru atu este flexibilitatea și puterea de customizare a aplicațiilor. Majoritatea clienților din zona enterprise au deja anumite procese și proceduri de lucru și chiar dacă nu sunt încă foarte bine digitalizate, nu vor să renunțe la acestea în momentul în care migrează spre o soluție software, iar SaaS-ul nu le permite acest lucru. Dimpotrivă, tehnologia de tip Software as a Service îi forțează să își modifice procesele pentru a se adapta la funcționalitățile oferite”, explică Bogdan Lițescu