”Întotdeauna recomand echipelor care vin la o întâlnire cu un fond de investiții să vină câte doi. Să vină principalii acționari în acel startup astfel încât să fie un contact cu echipa fundamentală a acelui startup astfel încât să nu fie o singură față pe care se pune eticheta acestuia”, ne-a precizat Cristian Munteanu, managing partner în cadrul fondului de investiții Early game Ventures.

Sfatul acestuia este ca în momentul în care ajung să stea de vorbă cu investitorii, fondatorii de startup-uri să vină pregătiți cu un deck, o prezentare în formatul tipic al fondurilor de investiții. ”E o prezentare de doar câteva side-uri, sunt 10-12 slide-uri și toate au aceeași structură: echipă, problemă, soluție, produs, go to market strategy, fundraising și la final, partea aceasta de deal – de câți bani ai nevoie, ce faci cu banii, cât timp îți vor ajunge banii ăia și ce vei face odată ce ai luat banii și îi vei fi consumat, în ce etapă vei fi ajuns”, explică Cristi Munteanu.

Despre investițiile făcute până acum de EGV puteți citi aici.

Din punctul său de vedere, această prezentare îi demonstrează investitorului că antreprenorul a petrecut ceva timp gândindu-se la aceste detalii, formulând răspunsuri pentru aceste întrebări esențiale de business. ”Dacă vii nepregătit, dacă petreci doar o jumătate de oră în a pune repede pe hârtie niște prostii și că ăsta e deck-ul tău și vii cu el la investitor, asta se vede imediat fiindcă tu ca fondator într-un startup, probabil că nu ai ocazia să pitchuiești în fiecare zi”, mai spune el.

În schimb, de partea cealaltă, lucrurile stau complet diferit. ”Echipa de la fondul de investiții vede în fiecare zi câte 3-4-5-10 startup-uri și atunci nu e o egalitate completă între cât de pregătit e fondul ca să se întâlnească cu startup-ul și cât de pregătit e startup-ul să se întâlnească cu fondul”, precizează Munteanu.

Managing partner-ul Early Game Ventures are și o recomandare pentru fondatori: ”pregătește-te mai mult decât crezi că ai avea nevoie pentru acea întâlnire. Repetă-ți pitch-ul, întâlnește-te cu oamenii și poveste-le despre ce faci, asigură-te că este clar. Pentru că de asta este nevoie, de claritate, la prima întâlnire”.

Recent am publicat un material amplu realizat cu Cristian Munteanu, managing partner în cadrul Early Game Ventures, unul dintre cele trei fonduri de investiții românești lansate în 2018 în țara noastră, despre venture capital, modul în care se acordă investițiile, ce caută la fondatorii de startup-uri și sumele pe care EGV le acordă în finanțări, precum și modul în care se văd lucrurile de partea cealaltă a baricadei. Un interviu video pe care trebuie să-l urmărești înainte de a merge la orice întâlnire cu un investitor.