Săptămâna aceasta ea ne vorbește despre concurența neloială. În esență, despre cum te poți proteja, ca fondator de business, atunci când angajații pleacă din firmă cu baza de date sau clienți și apoi își face o afacere similară. Află de la Ana-Maria ce ai avea de făcut pentru a evita concurența neloială.

Pe Ana-Maria Udriște o poți contacta pe contul său de LinkedIn.

Potrivit Anei, există două clauze care pot fi inserate în contractul de muncă. Una dintre ele este clauza de fidelitate, care are efectivitate pe durata contractului de muncă și face parte din salariu (ceea ce înseamnă că angajatul nu poate efectua o activitate similară pe durata contractului de muncă), o chestiune care trebuie menționată clar.

O altă clauză este cea de neconcurență, care are ca formulă de calcul media salariilor din ultimele 6 luni - dacă angajatul semnează o astfel de clauză, la plecarea din firmă primește suma rezultată din media salariilor din ultima jumătate de an. Aceasta este valabilă pe o perioadă de doi ani de zile, maximum. Aceasta se activează doar după ce angajatul a plecat din firmă și a primit suma respectivă de bani, altfel, dacă nu a semnat o astfel de clauză, la momentul încetării contractului angajatul care pleacă este liber să facă ce dorește.

Concurența neloială poate afecta un business din mai multe puncte de vedere: de exemplu, o afacere concurentă, creată de un fost angajat care știe toate secretele afacerii tale, poate ținti aceeași clienți, oferindu-le deal-uri mai bune (termen de plată mai mare, discount-uri).

Cum ne putem proteja afacerea? Recomandarea avocatului Ana-Maria Udriște este ca toate secretele comerciale și informațiile confidențiale ale unui business să fie stipulate clar în contracte. În plus, în momentul în care încheiem contractele de muncă este necesar să identificăm care sunt potențialii concurenți și, de asemenea, să nu introducem o clauză generică, fără a fi clar delimitată. De asemenea, să fie o serie de proceduri interne, cum ar fi ca angajatul să nu aibă acces la toată baza de date decât în momentul în care este la birou, sau să acceseze acea bază de date prin intermediul unor programe criptate.

Ce se întâmplă când un angajat pleacă, cum poți recupera datele de la el, are voie să acceseze informațiile confidențiale de pe telefonul personal și ce ai mai avea de făcut după ce un fost angajat a creat o firmă care intră în concurență neloială cu a ta? Află ce spune Ana-Maria Udriște, avocat și fondator Avocatoo.

Pagina de Facebook Avocatoo poate fi urmărită la acest link.

Urmărește tot videoul cu informații mai jos. De asemenea, poți citi și urmări alte sfaturi juridice pe canalul nostru de YouTube, disponibil aici.