La unul dintre cele mai importante evenimente de ecommerce din România, ecomTeam, organizat de colegii de la wall-street.ro, Florinel Chiș, președintele Asociației Române a Magazinelor Online, a oferit câteva date relevante privind comerțul online din România.

  • Comerțul online crește în România cu 40% pe an
  • Consumatorii aleg prioritar comerțul online ca mod de a face cumpărături
  • În 2020 piața va ajunge la pragul de 5 miliarde de euro în România

Câte magazine sunt în România?

În România comerțul online crește în fiecare an. Asta înseamnă că există oportunități, dar, în același timp, antreprenorii trebuie să-și dea seama că devine din ce în ce mai greu să aibă succes cu un magazin online exclusiv. De cele mai multe ori, magazinul online trebuie să fie doar un alt braț al unui business de comerț sau de producție.

  • În 2017 existau 7.000 de magazine online în România
  • Sute de magazine se deschid lunar în România
  • În primul trimestru din 2019 vor fi 15.000 de magazine în România

Cum plătesc românii?

  • 85% din români plătesc ramburs la livrare
  • 15% plătesc card
  • Sunt magazine online sau perioade, cum ar fi Black Friday, unde raportul ajunge la 70% ramburs, 30% card

De ce nu plătesc românii cu cardul?

  • 26% spun că nu cred că au suficiente fonduri pe card
  • 21% dau vina pe politica de retur complicate
  • 8% dau vina pe faptul că un magazin online nu e optimizat pe mobil
  • 5% spun că procesul de checkout e prea lung
  • Robert Berza, CEO Fashion Days, confirmă acest lucru prin faptul că principalul motiv de anulare a tranzacțiilor făcute cu cardul pe platforma condusă de el sunt din motivul lipsei fondurilor. Iar aceste comenzi anulate, în proporție mare, revin în zilele următoare prin alte metode de plată.

Internaționalizarea business-urilor

Marius Costin, CEO al PayU România a vorbit despre internaționalizarea business-urilor online din România, mai ales că tinerii cumpără din ce în ce mai mult din străinătate.

“60% din clienți cumpără deja crossborder. Jocul nu e aici, jocul poate nu e nici în țările limitrofe, ci în unele surprinzătoare”, spune Marius Costin.

“Vivre, de exemplu, s-a extins pe 6 piețe și 70% din totalul vânzărilor făcute de ei crossborder. Volumul crossborder crește de două ori mai mult decât cel domestic”, a spus Marius Costin.