În ultima perioadă, din ce în ce mai mulți oameni au început să se orienteze spre lucruri care îi ajută să găsească o stare de bine. Bunăstarea angajaților rămâne o prioritate și pentru Endava și în 2022, prin continuarea programului Endava Wellbeing. Acesta le oferă masterclass-uri care pun accent pe gestionarea emoțiilor, meditație, construirea unor relații pozitive cu cei din jur și multe altele.

La Endava dezvoltarea profesională a oamenilor este unul din pilonii principali, astfel încât angajații sunt încurajați să participe la training-uri tehnice, livrate atât în interiorul companiei de către colegii lor, cât și de traineri externi.

Urmând astfel de cursuri, angajații reușesc să își crească aria de expertiză și să contribuie în mod direct la dezvoltarea business-ului. Lucrul notabil este că fiecare angajat poate alege tipul și numărul de training-uri la care participă în funcție de planul său de carieră și discuțiile cu career coach-ul. Încă din prima zi în companie, angajaților le este atribuit un coleg senior, alături de care își stabilesc obiectivele de carieră și ce pași trebuie să urmeze pentru a le atinge. De asemenea, angajații sunt încurajați să devină parte din comunitățile tehnice interne, grupuri destinate aprofundării și schimbului de informație despre diverse tehnologii, arii sau practici de lucru.

„Preocuparea pentru echilibrul și evoluția angajaților rămân o prioritate pentru Endava și în acest an”, a declarat Monica Daliu, Regional Head of People Development, Recruitment & Communications. „Vom oferi angajaților noștri în continuare accesul la programe de învățare și dezvoltare, atât pe plan profesional cât și personal, zonă sincronizată la modelul de lucru hibrid pe care l-am adoptat în septembrie 2021. De asemenea, strategia de creștere a companiei include și o nouă componentă de susținere a tinerilor talentați, specialiști IT pasionați de inovație, tehnologie și dezvoltare continuă, motiv pentru care ne dorim să fim cât mai prezenți în comunitate, prin diferite parteneriate, evenimente și programe care își propun să susțină dezvoltarea industriei.”

Contribuția adusă în comunitate este un alt punct important. În perioada următoare, Endava pregătește mai multe evenimente pentru pasionații de tehnologie și inovație, unde specialiști din diverse domenii vor discuta despre proiectele lor, provocări și cum au reușit să le depășească. Ca de fiecare dată, toate aceste oportunități de învățare vor fi oferite comunității în mod gratuit. În plus, Endava va continua să se implice activ în comunitățile din orașele în care activează, susținând zone precum educația sau inițiative cu impact asupra mediului înconjurător.

Mai mult decât atât, Endava și-a dorit mereu să contribuie la dezvoltarea comunității și prin programele destinate celor aflați la început de drum în IT. Compania va continua să ofere programe de tipul School for..., Graduate Programs sau Internship pentru studenți, absolvenți sau persoane care își doresc o reconversie profesională. Înscrierile pentru astfel de programe au început deja în mai multe locații din întreaga țară precum Brașov, București, Iași sau Cluj. Participanții vor beneficia de o perioadă de învățare, în care vor îmbina teoria cu activitățile practice, fiind susținuți în permanență de mentori cu experiență din cadrul companiei.

O alta punte către comunitate o reprezintă inițiativele educaționale în parteneriat cu universitățile – o tradiție a companiei de mulți ani, care va continua și anul acesta prin cursuri predate de către profesioniștii Endava, susținerea activității unor asociații studențești sau programe de mentorat și ghidare în carieră.

Retrospectiva anului 2021

În noiembrie, Endava a anunțat extinderea către trei noi orașe din România: Craiova, Suceava și Sibiu și deschiderea mai multor poziții pentru comunitatea IT, vizând: dezvoltatori software, testeri, ingineri în managementul aplicațiilor, experți în zona de date, angajați în serviciile de suport, analiști, manageri de proiect și arhitecți software.

La finalul anului, compania a trecut pragul de 10.000 de angajați în întreaga lume. Dintre aceștia, peste 5.000 sunt localizați în regiunea Europa Centrală (Bulgaria, Moldova, România) și lucrează pentru diverși clienți din industrii precum plăți, servicii financiare, TMT (Tehnologie, Media si Telecom) sau logistică. Fiind una dintre cele mai mari companii de software de pe piața locală și în topul celor mai doriți angajatori, Endava este în proces continuu de extindere a echipei.

Dincolo de aceste realizări, Endava a continuat să le ofere oportunități de dezvoltare angajaților, punându-le la dispoziție resurse atât pentru dezvoltarea profesională, cât și pentru cea personală prin programul Endava Wellbeing, să ofere contexte de învățare pentru comunitatea externă prin evenimente precum European TechTalks sau să sprijine cauze umanitare prin parteneriate cu ONG-uri din domeniul educației, sănătății sau mediului înconjurător.

„Pentru noi 2021 a adus schimbări importante în modul în care lucrăm. Angajații noștri ne-au spus că își doresc mai multă flexibilitate, astfel încât am regândit fluxurile de muncă, cât și biroul nostru din București, pentru a răspunde nevoilor lor. Am trecut astfel la un mod de lucru hibrid, care asigură atât timp individual de muncă de acasă sau de la birou, cât și interacțiune cu echipa atunci când ea este necesară. Din perspectiva business-ului nostru, anul trecut ne-am bucurat să anunțăm extinderea prezenței noastre la nivel regional și creșterea numărului de angajați la nivel global, ca urmare a creșterii cererii pentru serviciile noastre. Dezvoltarea noastră este o recunoaștere a calității serviciilor pe care le oferim clienților noștri și a relațiilor durabile pe care le construim în cadrul fiecărui proiect”, a declarat Claudiu Constantinescu, Director Regional, Central Europe, Endava.