Războiul din Ucraina, prezent deja de două luni, a venit după doi ani de pandemie. Dar articolul Seedblink arată că dacă ne-a învățat ceva pandemia e că nu putem să ne oprim și să ne uităm speriați la viitor, ci să reacționăm.

Ecosistemul din Europa Centrală și de Est e în creștere, conform raportului Dealroom publicat în decembrie 2021. De asemenea, startup-urile din zonă vor continua să crească. 2022 a marcat și primul unicorn din Bulgaria, Payhawk, de exemplu.

Fabrice Grinda, un important investitor global, scrie că recomandarea sa pentru investitori e să fie lichizi și să fie pregătiți să cumpere asset-uri interesante la prețuri mai mici. De asemenea, fondatorii au nevoie să ridice mai multe runde de investiții pentru a trece peste orice perioadă agitată.

Citește totul pe blogul Seedblink în articolul de aici.

Cum să-ți protejezi portofoliul

Articolul de pe Seedblink arată cum să-ți protejezi portofoliul de investiții după doi ani de pandemie și luând lecțiile din perioada aceasta.

Primul sfat oferit de către Seedblink e să-ți evaluezi portofoliul și să îți dai seama de reziliența acestora și care sunt câștiguri pe termen lung. Ecosistemul european nu are conexiuni puternice cu finanțările rusești, dar războiul poate să le influențeze și să încetinească procesul de finanțare.

„În ultimii ani piețele au fost condiționate să nu reacționeze puternic la evenimentele și șocurile geopolitice din două motive. Primul ar fi credința că nu va exista o intensificare a șocului inițial, al doilea pentru că băncile centrale sunt puternice și pregătite să oprească volatilitatea financiară”, spune Mohamed A. El-Erian, Chief Economic Adviser la Allianz pentru Bloomberg.

„Piața globală de investiții a reacționat la aceste evenimente și piețele private s-au sincronizat cu piețele publice în ajustarea evaluărilor și numărului de tranzacții. Totul a încetinit. Nu e un blocaj, dar banii nu se vor mai strânge atât de rapid”, a spus și Cristian Munteanu de la Early Game Ventures.

De asemenea, investitorii trebuie să arunce un ochi atent asupra inflației. „Inflația nu e o știre proastă pentru că investitorii privați sunt flexibili și au mai mult control asupra investițiilor”, spune și Philip Meschke, Investment Manager la Moonfare. Astfel, piețele private de investiții sunt metode chiar de securizare a finanțelor.

În plus, arată blogul Seedblink, e important ca diversificarea portofoliului să rămână un focus pentru investitori. Sfaturile platformei de investiții sunt să creezi o teză de investiții bazată pe diversificare, să construiești portofoliul, să analizezi investițiile anterioare și să te retragi de unde simți că nu e potențial și să ai o strategie multisector, multigeografie și în startup-uri de niveluri diferite.

Un exemplu este oferit de Fabrice Grinda, unul dintre cei mai importanți investitori în startup-uri la nivel mondial. „Alocarea mea curentă este 60% în startup-uri early stage care nu au venituri, 10% în startup-uri listate la bursă, 10% crypto, 10% real estate și 10% cash”.

Citește continuarea pe blogul Seedblink aici.