Financial Forum este un eveniment la care în Ziua a 2-a, în cadrul panelului moderat de Octavian Palade, Content Strategy Manager la Internet Corp, investitorii și antreprenorii au discutat despre stadiul ecosistemului de startup-uri din momentul de față din România.

Invitații panelului au fost Alin Stanciu (Catalyst România), Andreea Socol (Druid), Monica Obogeanu (Orange FAB), Matei Dumitrescu (ROCA X și Commons Accel) și Sergiu Neguț (Fintech OS).

Invitații au dezbătut momentul în care se află ecosistemul, planurile lor, dar și neajunsurile din piață, pentru a face o radiografie a mediului în care activăm.

Monica Obogeanu - „Trebuie să ne uităm spre startup-uri cu care putem colabora”

„Am pornit Orange FAB în România în 2017, iar Orange FAB s-a născut în 2013 în Silicon Valley. Am înțeles că pe lângă Orange Lab, unde angajații Orange lucrează să dezvolte produse noi. E nevoie de un accelerator care să preia inovație de la oameni care se mișcă diferit față de oameni care sunt în corporație”, spune aceasta.

„Cred că avem 20 de țări pentru Orange FAB. Asta este o valoare pe care o vedem, e important să facem și intern produse noi, dar nu putem să le facem la fel de repede și la fel de bine precum pot niște startup-uri”, a mai spus Monica Obogeanu.

„E un accelerator corporate. Nu pot să-mi aleg să lucrez doar cu cei mai buni, ci cu cei mai buni care dezvoltă produse pe care Orange le poate integra în procesele interne sau produse care pot fi oferite împreună cu oferta Orange către clienții noștri business”, explică managerul programelor de startup-uri din cadrul Orange România.

Matei Dumitrescu: „Investițiile în tehnologie sunt mai bănoase, dar nu neapărat mai sigure”

„Investițiile în tehnologie sunt mai bănoase, dar nu sunt neapărat sigure. Dacă se apucă oamenii care investesc în imobiliare să facă investiții în tehnologie piața va deveni și mai volatilă. Dacă ai bani mai bine te duci prin VC-uri să investești în tehnologie”, crede Matei Dumnitrescu.

„Când ai o perioadă de volatilitate investiția pe termen e cumva ca un pod peste o problemă. Poate să fie recesiune, dar plantezi semințe care pot să răsară peste ani. Va fi un loc sigur în care să pui banii o vreme”, explică acesta.

Alin Stanciu, Catalyst Romania: „Ideal ar fi să ai o echipă de fund management ca să maximizezi profiturile”

Poziția lui Matei Dumitrescu a fost confirmată și de către Alin Stanciu de la Catalyst Romania.

„Noi la Catalyst avem un număr de investitori privați în fond. Cred că 80% dintre ei sunt oameni cu business, antreprenori sau executivi din business-uri tradiționale, nu vin din tech. Asta se întâmplă în fapt că de fiecare dată când există un cutremur major în economie, toate țările reacționează scăzând dobânzile de referință, ceea ce înseamnă că nu ai același randament pe investițiile tradiționale. Persoanele cu capital semnificativ se gândesc unde pot avea randament mai mare. În imobiliare sau aș putea să diversific portofoliul investind în fonduri cu o durată de 10 ani de zile, dar care pot returna un multiplu semnificativ pe investiție”, spune Alin Stanciu.

„Pentru noi la Catalyst fundraising-ul a mers mai ușor, tocmai pentru că există acest capital și nu existau variante bune de plasament”, a mai explicat el.

„Cu cât investitorul e mai comis ca sumă investită în compania respectivă va dori să fie mai implicat în guvernanță, în bunul mers al companiei. Degeaba pui o sumă relativ materială și nu participi la nimic la bunul mers al companiei respective. Ideal ar fi să-ți iei o echipă de fund management care asta fac. Ne ocupăm să maximizăm return-ul și profiturile investitorilor”, încheie acesta.