Specialiștii Doclanda, o soluție online care oferă informații competente de la distanță persoanelor care caută o opinie avizată pentru cel mai des întâlnite probleme de sănătate, spun că mai mult de 70% dintre afecțiunile cronice pentru care pacienții români se prezintă la spital pot fi soluționate prin sfaturi medicale online.

Oricare dintre afecțiunile de mai sus poate fi abordată de medicii Doclandia, oferind abonaților informații despre sănătate personalizate și confidențiale.

“Medicii noștri de bază au specializare în medicină de familie sau medicină internă, putând raspunde la orice întrebare, indiferent că este despre inimă, stomac sau un genunchi. 70% dintre afecțiuni pot fi manageriate online, fără prezență fizică la un cabinet. Misiunea noastră este să facilităm un parteneriat de lungă durată între medic și abonați, cu informații de specialitate în flux constant, care să participe semnificativ și la prevenția primară, un concept încă destul de precar aplicat în țara noastră”, declară Matei Țiboc, fondator Doclandia.

Abonament servicii medicale online

Potrivit acestuia, românii plătesc în medie 150 de lei pentru 15 minute de servicii medicale în cabinet. Persoanele care doresc să beneficieze de opinii din partea medicilor colaboratori Doclandia au acces nelimitat la serviciul de mesagerie în schimbul unei taxe lunare de 10 euro, ce reprezintă contravaloarea abonamentului. Abonamentul este dedicat întrebărilor de zi cu zi ale întregii familii, persoanelor care călătoresc cu familia în vacanță, celor care se află în călătorii de afaceri, dar și românilor din diaspora care doresc să vorbească în limba română cu un medic.

În ceea ce privește disponibilitatea, medicii Doclandia răspund în medie în 67 de minute de la primirea unei intrebari. Acest lucru se datorează faptului că specialiștii Doclandia pot lucra de oriunde, de pe laptop, tabletă sau direct de pe telefonul mobil, putând monetiza astfel informațiile oferite. În plus, aceștia pot păstra mai ușor legatura cu pacienții cărora le oferă consultații la cabinet sau spital, monitorizându-le tratamentele, iar timpul petrecut între medic și pacient este mult mai mare decât într-o vizită la cabinet. Utilizatorii sunt astfel scutiți de procesul de programare și se elimină durata de așteptare, lipsa timpului fiind principalul motiv din cauza căruia românii amână de cele mai multe ori vizitele la medic.

Un fel de Uber medical

“Doclandia înseamnă informare medicală continuă, din cele mai bune surse. O vizită activă se poate întinde pe mai multe zile, până când medicul culege datele și poate oferi un răspuns complet, în funcție de complexitatea situației. În general, o vizită se încheie într-un interval de 24 de ore. Fiecare abonat poate deschide oricând o nouă vizită și să trimită mesaje nelimitate medicului”, a precizat Dr. Vasi Rădulescu, Chief Medical Doclandia.

De asemenea, platfoma Doclandia oferă și un sistem de rating după fiecare vizită încheiată, cu notare de la 1 la 5 stele, la care utilizatorii pot adăuga și o părere despre fiecare vizită în parte. În prezent, medicii înscriși au ratinguri de peste 4.3 / 5 stele.

În acest moment, la o lună și jumătate de la lansare, platforma reunește peste 650 de medici cu pregătire medicală diversă, dintre care 50 de medici cu specializare în medicină primară, medicină internă și medicină de familie, care oferă răspunsuri personalizate și securizate celor peste 6000 de utilizatori înregistrați, în baza abonamentului lunar nelimitat, prin intermediul mesajelor text.

Pentru perioada următoare, inițiatorii proiectului au în plan dezvoltarea unui alt tip de serviciu, constând în vizite online audio/video de circa 10 minute, pentru fiecare specializare medicală în parte. Serviciul va veni în sprijinul utilizatorilor care adreseaza întrebări punctuale, țintite pe specializări, care au nevoie de o analiză amănunțită.