Am găsit pe "Inc" câteva greșeli de leadership pe care poți să le faci dacă ești manager sau fondator de startup.

Ascultă-ți angajații

Știm că sună banal, dar trebuie să vorbești în permanență cu angajații. Există chiar conceptul de "stay interview", adică acele discuții menite să-i facă pe angajați să dorească să muncească în continuare la firma ta. Trebuie să le transmiți valorile firmei și să-i asculți, chiar să le încurajezi opiniile. Dacă nu-i asculți, angajații nu se vor simți destul de importanți sau parte a familiei.

Informează-ți angajații

Unele firme sunt atât de transparente, mai ales în ecosistemul de startup-uri din Silicon Valley, încât angajații știu toată situația companiei. Nu e neapărat cea mai bună soluție, dar liderii îi informează pe angajați atunci când au loc schimbări, de orice fel. Ei spun cât mai mult, pentru a menține moralul ridicat și pentru a se adapta din timp. Dacă ai o strategie nouă, explic-o angajaților.

Oferă-le angajaților training

Trebuie să stai cu angajații și să le împarți din cunoștințele tale. Ai experiență, ai trecut prin situația lor poate. Încearcă să le spui lucruri, să-i înveți și să-i faci mai bun. Dacă nu poți tu să o faci, investește în training-uri și participări la conferințe utile.

Oferă bonusuri și recunoaștere

Conform IBM Smarter Workforce, angajații care sunt în organizații care oferă programe de recunoașere și care oferă bonusuri bazate pe valori clare au o rată de mulțumire mai mare din partea angajaților.