Ultima perioadă a devenit din ce în ce mai dificilă iar efectele nedorite au căpătat contur în diferite arii din viața oamenilor, cu precădere în cele deosebit de sensibile, precum planul psihologic și emoțional. Aceste efecte negative au determinat găsirea unor soluții eficiente, având drept scop ameliorarea emoțiilor nedorite.
“Suntem tentați să credem că evenimentele din viața noastră sunt responsabile pentru modul în care ne simțim. Psihologia științifică vine cu o altă abordare, mai exact modul în care noi ne raportăm și gândim cu privire la evenimentele din viață, ne determină trăirile emoționale, comportamentul și uneori chiar și reacțiile fiziologice. Un stil de gândire rațional, dar și anumite tehnici psihologice pot să fie de mare ajutor în această perioadă, ajutându-ne să facem față mai ușor provocărilor”, menționează cofondatoarea “Dragă Julieta” Romana Revnic, psiholog clinician și psihoterapeut în formare.
Aplicația “Dragă Julieta” a fost special concepută pentru a fi folosită cât mai ușor în situație de criză și permite pacientului să spună exact ce are pe suflet, iar psihologul să vină imediat în sprijinul acestuia.
Ideea proiectului “Dragă Julieta” a pornit de la filmul american “Letters to Juliet” în care o tânără aflată în vacanță în Italia se alătură unui grup de voluntari ce răspund la scrisorile destinate Julietei, scrisori primite de la oameni din întreaga lume.
Proiectul DragaJulieta.ro a fost lansat la începutul lunii august 2020 și are ca plan dezvoltarea unei comunități care, prin metode științifice, să contribuie la creșterea stării de bine și la ameliorarea diferitelor probleme de natură psihologică. Cofondatorii sunt Romana Revnic și Florin Măcău, antreprenorul din spatele platformei FamShop.