Acest curs va fi susținut de către profesori SNSPA, alături de mentori Bitdefender, și se va concentra pe dezvoltarea abilităților practice și armonizarea lor cu tendințele din industrie. Cursul a fost conceput pentru a oferi participanților o perspectivă de ansamblu asupra celor mai noi tehnici și instrumente utilizate în domeniul marketingului.
„Nu există teorie care să nu poată fi aplicată în practică, ci doar teorie inadaptat predată. Cu acest crez în minte, la Facultatea de Management din SNSPA creștem liderii de mâine: studenți care învață prin simulări și studii de caz cum să fie pregătiți pentru provocările curente ce schimbă regulile organizaționale, acțiunea din piețe și modelele de business. Cursul "Product Management and Marketing", dezvoltat de Facultatea de Management din SNSPA și Bitdefender, se înscrie în această logică: învățare experiențială pentru masteranzii noștri de la programele Management and Digital Innovation (MDI) și Programs and Investments Management (PIM). Masteranzii interesați să dezvolte și să scaleze produse adaptate cerințelor cadrului digitalizat al pieței actuale vor beneficia astfel de exemple și sfaturi reușite din experiența internațională a specialiștilor Bitdefender și din teoria relevantă aplicabilă în practică,predată de echipa facultății noastre”, a susținut prof. univ. dr. Florina Pînzaru, decanul Facultății de Management din cadrul SNSPA.
„Suntem încântați de evoluția acestui proiect pe care l-am dezvoltat inițial sub forma unui curs facultativ, alături de partenerii noștri de la SNSPA. Apreciem deschiderea și sprijinul oferit în construirea unui program de studiu inovator, prin care specialiști de la Bitdefender, împreună cu profesori de la SNSPA, Facultatea de Management, vor aborda provocările din industrie pentru consolidarea competențelor cheie. De-a lungul anilor, Bitdefender a susținut în mod activ inițiativele de colaborare dintre mediul academic și cel de business, iar acest parteneriat se aliniază viziunii noastre de a contribui la formarea viitorilor profesioniști”, spune Mihaela Păun, Senior Vice President Sales and Marketing pentru soluții consumer în cadrul Bitdefender.
Masteranzii SNSPA vor avea oportunitatea de a-și consolida competențele în cadrul sesiunilor interactive ce vor explora teme precum analiza și înțelegerea segmentului de piață și a nevoilor clienților, definirea și poziționarea unui produs pe piață, dezvoltarea de strategii de marketing, crearea unui plan de comunicare și promovarea produselor în mediul digital și tradițional, monitorizarea și evaluarea performanței.
Cursul se va încheia cu un hackathon, desfășurat la sediul Bitdefender, pe parcursul căruia masteranzii SNSPA vor lucra în echipe pentru conturarea unui plan de afaceri, pe baza căruia vor dezvolta strategii de marketing și vor crea produse inovatoare. Echipele își vor susține apoi ideile, în fața unui juriu, într-o sesiune specială de elevator pitch.
Cursul a fost lansat la începutul celui de-al doilea semestru al anului universitar 2022-2023, având studenți participanți din cadrul Facultății de Management și ai Facultății de Comunicare și Relații Publice. Conceptul a fost dezvoltat de Bitdefender în parteneriat cu SNSPA și agenția Exploratist.