Fără angajamente pe termen lung, fără credite sau posesiuni și fără prea mare tragere de inimă în a face compromisuri, exponenții acestei generații au fost diagnosticați cu ”sindromul Peter Pan”, la pachet cu un mic retard emoțional.
Foarte repede, această etichetă a fost lipită pe frunțile multora dintre reprezentanții generației Y arătându-se cu degetul fie spre incapacitatea lor de a se așeza și a-și lua un angajament, fie spre egoismul și atitudinea ”mi se cuvine”.
Nu foarte multa lume, însă, pare să fi vrut să înțeleagă de ce zboară Peter Pan. Sau cum arată Țara de Nicăieri și ce ar fi de învățat, dacă am sta să ascultăm.
Majoritatea oamenilor sunt ființe coerente, care se raportează la realitate în mod unitar, fie că sunt la birou sau acasă, fie că este vorba de aspecte personale sau profesionale. În esență, rămânem aceeași oameni, chiar dacă schimbăm contexul; purtăm cu noi povestea interioară în orice peisaj ne-am afla.
Cu alte cuvinte, Peter Pan de acasa mai trece și pe la birou. Și, în zilele noastre, cel mai probabil ca l-am găsi într-o companie de IT.