Continuăm seria discuțiilor despre Web Summit și experiența românilor care au fost acolo anul acesta. Daniel Rogoz s-a dus la Dublin cu Kinderpedia, un produs care facilitează comunicarea dintre părinți și educatori, pentru a ști în permanență ce fac cei mici la grădiniță.

kinderpedia-boys

WebSummit este, incontestabil, punctul de întâlnire al lumii tehnologiei și inovației din Europa și este o platformă valoroasă de resurse pentru antreprenoriat. Consider că networking-ul este principalul beneficiu pentru participanți, întrucât le pune la dispoziție, pentru câteva zile, acces la o bază extrem de bogată și diversificată de contacte, cu care pot stabili parteneriate”, spune Rogoz despre evenimentul de la Dublin.

Cei de la Kinderpedia au vrut să ajungă la Web Summit pentru a primi și feedback pentru produsul lor, ca să vadă dacă are viitor. “Obiectivul principal a fost validarea produsului, platforma Kinderpedia, dedicată interacțiunii între grădinițe și părinți. Contactul cu alți antreprenori, specialiști și investitori cu un background bogat pe piața din Europa și feedback-ul primit de la aceștia ne-au întărit convingerea că avem un produs sustenabil și scalabil, ce răspunde unei nevoi concrete și relevante, prezente la nivelul educației preșcolare de pe întreg continentul”, spune Daniel. Acolo, la Dublin, cei de la Kinderpedia și-au stabilit o parte din întâlniri chiar înainte de evenimentul propriu-zis, însă cele trei zile de conferință le-au dat oportunitatea de a cunoaște oameni noi și de a stabili contacte, inclusiv unele de business din zona țărilor nordice sau a Peninsulei Iberice.

Una dintre principalele noastre preocupări a fost să ne asigurăm că fiecare dintre membrii echipei are o agendă clară de obiective

Daniel Rogoz crede că Web Summit e atât de util pe cât îl pregătești din țară. Nu trebuie să lași nimic la întâmplare. “Una dintre principalele noastre preocupări a fost să ne asigurăm că fiecare dintre membrii echipei are o agendă clară de obiective”, a declarat Rogoz.

De asemenea, fondatorul Kinderpedia a fost mulțumit de faptul că evenimentul a reprezentat o oportunitate de a discuta cu presa. “Cred că interesul reprezentanților media pentru produsul nostru a fost punctul culminant la WebSummit. Am fost abordați și am dat interviuri pentru CNBC, Financial Times, postul național de radio din Irlanda și încă o serie de publicații online. Mai mult cei de la Financial Times au preluat în materialul lor video doar 4 interviuri din cele peste 100, printre care și interviul în care colega mea povestește despre produsul nostru – Kinderpedia”.

Ce nu a fost bine la Web Summit?

O chestie foarte ciudată a fost aceea că unele startup-uri au ales să nu expună. Cred că 3-4 startup-uri românești din cele 10 participante nu au avut reprezentanți la stand în ziua în care aveau alocat acel metru pătrat. Nu doar startup-urile românești au fost în această situație, ci și multe altele din Europa și SUA. Mi se pare cel puțin bizar să plătești aproape 2.000 euro pentru un alpha booth și să decizi să nu fii acolo. Acest lucru cred că e strâns legat de pregătirea pe care trebuie să o faci cu mare rigurozitate cu cel puțin 2 luni înainte de eveniment (elevator pitch, pitch deck, contacte, invitații la stand pentru posibili parteneri sau investitori, întâlniri etc), dacă nu ai temele făcute mai bine nu te duci că altfel ai șansa să vezi evenimentul că o experiență neplăcută care nu a fost conform așteptărilor tale”, spune Daniel Rogoz.

Kinderpedia, o platformă pentru grădinițe

Kinderpedia e un instrument prin care educatorii și părinții pot păstra contactul pentru a monitoriza activitatea copiilor la grădiniță.

Serviciul cuprinde o platformă software as a service și o aplicație mobilă cu 15 module, de la mesagerie la sondaje, până la resurse educaționale, de sănătate sau de nutriție. Produsul a început în București, dar vizează Europa Centrală și de Vest. În momentul de față Kinderpedia e în căutare de parteneri pentru a scala produsul și a adăuga funcționalități noi. Puteți vedea mai jos prezentarea video a Kinderpedia, un produs dezvoltat la OneTouch, o companie de branding și web design fondată în 2006.

Kinderpedia - prezentare video from Kinderpedia on Vimeo.