Scopul acestei campanii, care se poate traduce simplu prin ”marca Franța”, este de a promova atractivitatea Franței ca destinație de business și de a atrage în țară cei mai buni antreprenori ai lumii.

La nivel local, lansarea campaniei a fost marcată printr-o conferință de presă care a avut loc ieri, pe 15 noiembrie, la Ambasada Franței.

Ambasadorul Franţei în România, Nicolas Warnery, care a precizat faptul că Franţa este una dintre cele mai atractive destinații europene pentru investiții străine, în 2022 fiind beneficiara a peste 1,700 de investitori străini care au adus proiecte.

Totodată, Adriana Record, directorul executiv al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Franceză în România (CCIFER) a precizat faptul că 50% din cifra de afaceri a startup-urilor franceze este realizată la internațional, iar cel puțin unul din trei are un birou de reprezentare în afara Franței.

În 2022, investițiile franceze în România se ridicau la valoarea de 10,5 mld de euro, iar comerțul bilateral la 10,7 mld euro, făcând din Franța unul dintre principalii parteneri economici ai României.

Reprezentanta CCIFER a dat și câteva motive pentru care antreprenorii români ar putea alege Franța ca destinație de business.

De exemplu, pentru stimulentele pentru inovație, cercetare și dezvoltare, precum creditul de impozit și programele de accelerare pe care țara le oferă.

”Peste 54 de mld au fost alocate în 2021 pentru susținerea filierelor ecologice și digitale, finanțând investițiile din faza de cercetare și până în cea de industrializare”, a declarat Adriana Record.

În același timp, tranziția de la modelul low cost – best cost către valoare adăugată a muncii ar putea fi un alt motiv pentru alegerea Franței ca destinație de business.

Nu în ultimul rând faptul că ele peste 120 de filiere universitare francofone, care au ca specializări de la studii tehnice, până la studii juridice sau de management, companiile românești găsesc tinere talente atrase de o experiență internațională și se îndreaptă către piața franceză fără bariere lingvistice.

”Franța este cea mai atractivă țară pentru investiții din Europa pentru al patrulea an consecutiv și aproape 9 000 de companii au ales Franța ca destinație de investiții în ultimii 5 ani. O companie pe o piață globală este mai inovatoare și mai eficientă, comunica mai bine si gestionez mai bine riscurile. Iar companiile românești sunt din ce în ce mai recunoscute pentru valoarea adăugată în sectoare precum industria sau serviciile informatice”, a declarat în cadrul conferinței de presă care a marcat lansarea în România a campaniei ”Marquez les esprits/Make it iconic!”.

În cadrul evenimentului, Liviu Apolozan, fondatorul DocProcess, a precizat faptul că Franța reprezintă o punte excelentă pentru a atinge și nordul și sudul Europei.

DocProcess, o companie antreprenorială românească specializată în dezvoltarea de soluții digitale pentru automatizarea proceselor de business, a deschis în primăvara lui 2022 un birou comercial la Paris.

Aceasta era cea de-a doua locație deschisă de companie în Franța, DocProcess inaugurând în mai 2018 un centru de cercetare și dezvoltare în Grenoble.