Despre educație în forma actuală! Cum a apărut ea, cum se perpetuează și cui mai servește?

Educația așa cum o știm a apărut în zorii primei revoluții industriale, pentru a-și educa oamenii s-o servească, perpetuându-se până în ziua de astăzi în forma inițială. La sfârșitul secolului 18, pentru formarea clasei muncitoare, era necesar a fi impus un sistem de învățare standardizată, fără să conteze personalitatea, valorile sau credințele oamenilor.

Era nevoie ca o masă mare de oameni să știe să citească, să socotească, să fie instruită pentru lucrul repetitiv și să cunoască regulile pentru înrolare în uzine și pentru conviețuire în societate. Cel mai mult conta ca un grup mare de oameni să facă și să înțeleagă în același timp, aceleași lucruri.

Învățarea se baza pe repetiție iar școlile erau organizate precum o fabrică, cu garduri și acces controlat. Elevii, îmbrăcați în uniforme, intrau la ore și ieșeau la sunet de clopoțel, la fel ca muncitorii, la sunetul sirenei! În clase erau înghesuiți la un loc copii după data fabricației, a se înțelege data nașterii, precum produsele, fără a se ține cont de inteligență sau talent și erau instruiți să fie disciplinați și să dea ascultare șefului, adică dascălului. Mâinile la spate, ochi la tabla și faceți toți ca mine!

O recunoaștem? Așadar, înaintașii noștri au știut să-și pregătească acum mai bine de 200 de ani viitorul, însă noi în zorii celei de-a patra revoluții industriale, nu vrem sau nu știm cum! Ce se poate face?

Sunt companiile de producție românești pregătite de transformare digitală?

În acest sens, cred că universitățile sunt responsabile atât de schimbare cât și de creșterea nivelului de educație și o pot face prin stabilirea de criterii adecvate de acces în facultăți, care să constrângă învățământul preuniversitar la o nouă abordare în vedere pregătirii viitorilor studenți pentru viitor și nu pentru trecut! Purtând această responsabilitate, ele pot începe prin a nu-și mai deschide porțiile pentru cei care doresc doar o diplomă, ci numai pentru cei interesați de perfecționare la un nivel înalt.

Nu doar ele, ci tot sistemul de învățământ are o hibă! Decidenții lui nu înțeleg că e vremea ca el să devină mai suplu, mai eficient și să renunțe la structurile sale rigide, militarizate de sus până jos.

Ca să intre în sensul schimbării, sistemul va fi nevoit să insiste pe reducerea gap-ului dintre skill-urile oferite de sistemul actual de învățământ și cerințele din piață și să facă ceva mai mult decât să discute și să rediscute oportunitatea schimbării în tot felul de comisii, oficii, instituții și inspectorate, fără ca vreuna să-și dorească cu adevărat schimbarea sau să aibă drept de decizie în acest sens.

Anii din urmă, dar mai ales anul 2020, ne-au arătat că nu există simetrie între trecut și viitor și de aceea se recomandă ca formatorii să nu-și mai imagineze ziua de mâine ca un alt ieri!

Devine hidrogenul viabil din punct de comercial?

Ce nu știu tinerii după absolvire? Spre exemplu, nu știu prea multe despre dezvoltarea lor profesională și nici despre necesitatea unei foi de parcurs în carieră. Sunt pregătiți doar la nivel tehnic, dar și acolo deseori cu lacune!

În opinia mea, ar fi util să cunoască că există trei zone pe întreg parcursul dezvoltării profesionale a unui proaspăt absolvent. Că prima începe după studii, cu primul job, și este zona executanților, din ea făcând parte și specialiștii aflați pe nivele diferite de expertiză.

Că aceia aflați aici utilizează preponderent competențele tehnice învățate în facultate și mai puțin cele de leadership și că unii dintre ei rămân în ea toată cariera, alții însă considerând-o doar o antecamera, o zonă de tranziție spre următoarea.

A doua zona e cea a midle managementului. Aici proporția competențelor trebuie să fie aproximativ egală. Dintre cei care și-au dorit să intre în ea doar o mică parte sunt pregătiți și rămân. Mulți se reîntorc în prima, dar vor fi și unii, putini e adevărat, care vor privii spre următoarea, cea a top managementului.

În a treia zona, cei puțini care ajung in ea, au mare nevoie de competențele de leadership și în mai mică măsura de cele tehnice!

Dacă ar ști toate astea, majoritatea absolvenților nu s-ar mai teme sa răspundă în timpul recrutării la o întrebare simplă și anume, unde se văd ei în viitor? Ar ști să spună că peste un număr de ani nu se vor vedea în Bahamas, precum mulți înțeleg astăzi să răspundă, ci vor deveni fie un specialist într-un domeniu, fie un manager de departament într-o multinațională, fie într-o poziție de director general într-o fabrică, spre exemplu, la alegerea fiecăruia! Exemplele pot continua!

De asemenea, absolvenții nu știu nimic despre empatie și nici despre felul în care te ajută ea să îți creezi un avantaj competitiv!

Aleg, așadar, să le spun aici ce înseamnă empatia pentru mine! Spre exemplu, ea mă ajută să câștig o negociere, încă dinaintea întâlnirii. Mă folosesc de empatie în orice împrejurare pentru a-mi crea un avantaj! Atunci când mă pregătesc pentru o negociere cu un client, caut informații relevante despre el și mă străduiesc să-i înțeleg motivațiile!

Mă așez apoi pe scaunul din fata biroului meu, mă pun în pielea lui și îmi imaginez ce mi-as dori în calitate de client, care îmi sunt obiectivele întâlnirii, ce atuuri am, ce vulnerabilități, cât pot să cedez, ce vreau să obțin, etc. Reintru apoi în rolul meu, îmi analizez opțiunile, îmi stabilesc obiectivele întâlnirii, strategia și tactica prin care intenționez să le ating. În timpul întâlnirii caut să-i înțeleg emoțiile să-i intuiesc gândurile, să i le simt ca și cum le-aș trăi eu! Astfel, găsesc mereu oportunități în funcție de aptitudinile și calitățile lui.

Empatia m-a ajutat întotdeauna să nu îmi mai fie frică de client și să-i înțeleg așteptările. Prin empatie i-am înțeles întotdeauna interesele și am putut astfel să-i anticipez mișcările și să iau atitudine sau să-l contracarez, după caz! Am dat greș doar atunci când clientul a fost mai pregătit decât mine! Așadar, negocierea se câștiga înaintea întâlnirii!

Absolvenții nu știu prea multe nici despre bazele antreprenoriatului, nici despre educația financiară și nici despre rolul și locul delegării pentru eficiența actului managerial!

În absenta acestor cunoștințe, multi dintre ei ajung la scurt timp după absolvire, să se creadă mari specialiști sau manageri, crescându-și astfel pretențiile! Unii se aventurează chiar în antreprenoriat însă își dau în curând seama ca a fi antreprenor înseamnă mult mai mult decât a detine niște cunoștințe tehnice dobândite în cursul anilor de studii superioare.

Cei care totuși reușesc în business nu vor avea habar de rolul delegării și sfârșesc la a face munca propriilor angajați, pentru că așa au văzut, asa au mai făcut și așa știu și pentru ca nu i-a învățat nimeni sa facă altfel!

Pentru că nu înțeleg că rolul lor în organizație odată cu creșterea ei se schimba și pentru că încă cred că dacă fac lucrurile la fel, vor avea rezultate și într-un context nou! În companiile mici, antreprenorii au roluri multiple și e bine pană la un punct, dar vine vremea în care comportamentul lor de-motivează organizația acționând ca un factor care frânează în loc să reprezinte progresul.

În viața oricărei companii există mai multe momente de inflexiune, primul dintre ele fiind cel la care organizația ajunge la o anumită mărime! De felul în care sunt pregătiți și știu să depășească antreprenorii acest punct, depinde viitorul ei.

Nu le e clar absolvenților nici cum e cu viziunea, misiunea s-au cu obiectivele carierei sau ale business-ului la care se gândesc! Intra pe ușa carierei sau a antreprenoriatului fără o viziune asupra viitorului și fără a-și clarifica misiunea sau a vedea limpede care le sunt obiectivele strategice.

Am stat de vorba de curând cu doi proaspeți absolvenți specializați în management afacerilor internaționale și ei nici măcar nu știau cum se întâmpla lucrurile în lumea largă a Uniunii Europene, nu aveau noțiunile generale despre uniune, despre cum este formata, despre mecanismele ei de funcționare și nici despre cum ne influențează ea viata de zi cu zi!

Toate cele de mai sus le-am menționat ca urmare experiențelor și a interacțiunilor avute cu mulți tineri absolvenți de-a lungul celor mai mult de 10 ani petrecuți în poziții de executiv în companii industriale.

Așadar, consider că ar fi vremea să înțelegem că sistemul de învățământ nu se va schimba din proprie inițiativă și ca are nevoie de imbolduri, feedback permanent și sprijin din afara lui, de la mediul de afaceri, dacă acesta își dorește o reducere a gap-ului dintre skill-urile oferite tinerilor de sistemul actual de învățământ și cerințele din piață.