Iar de acolo, drumul se bifurcă, pentru fiecare, în câteva direcții importante: alegerea unei echipe, alegerea unei forme de finanțare, alegerea unor parteneri logistici, alegerea unor mentori, a unor momente cheie în care să stagneze, în care să tragă tare, în care să renunțe și să o ia de la zero.

Simpla înșiruire a acestui proces decizional continuu îmi provoacă un mic val de anxietate. Știu sigur despre mine, după toate poveștile pe care le-am auzit de la fondatori de startupuri sau de IMM-uri, că nu aș vrea să pornesc eu însumi pe acest drum.

Totuși, privind din exterior, mi-e ușor să observ niște lucruri pe care mulți dintre cei cu care am vorbit încă nu au ajuns să le raționeze întru totul. Majoritatea nu-și lasă loc și de alegeri greșite. Și nu vorbesc aici despre acceptarea eșecului - cu toate că e și asta o problemă pe care am văzut-o la mulți. Vorbesc despre acceptarea unor termeni care, în timp, pot avea efecte negative asupra libertății lor de mișcare, despre încheierea unor contracte care pot duce la închiderea firmelor, despre “bătut palma” fără citirea tuturor condițiilor dintr-un document.

Să o luăm un pic concret. Cunosc manageri din companii mai mari sau mai mici care s-au găsit în imposibilitatea de a concedia oameni toxici pentru business-urile lor, care s-au trezit legați la mâini din cauza contractelor pe care ei le-au redactat, a clauzelor luate copy/paste de pe internet, fără o lecturare atentă a legislației, a entuziasmului de moment venit odată cu alegerea de a aduce în echipă pe cineva nou. “De ce să ne gândim la concediere? Dacă pornești așa la drum, nu ajungi nicăieri. Oricum, dacă omul nu se potrivește în echipă, pleacă singur, nu?” Nu.

Ăsta nu e un ”adio”

Am auzit de povești în care parteneri logistici (o firmă de curierat) au reușit să distrugă reputațiile unor companii aflate la început de drum, companii care existau doar mulțumită reputației pe care și-o construiseră cu greu printre clienți. “Le-am explicat că unii dintre angajații lor ne fac nouă și clienților noștri probleme. Ne-au arătat contractul și ne-au zis că dacă nu ne convine, ne putem vedea în instanță”.

Știu firme care nu au putut reduce din cheltuieli deoarece contractele semnate în perioada entuziasmului de început erau mai restrictive decât își imaginau. Și observ și o blazare din partea antreprenorilor privind această limitare a libertății: “peste tot e la fel, nu ai ce face, așa merg lucrurile”. Nu sunt de acord. Nu e peste tot la fel, nu toți partenerii te constrâng, nu toți angajații sunt puși pe distrugere, nu toate deciziile trebuie să fie scrise în piatră.

Până când antreprenorii vor învăța să-și permită să facă greșeli, nu ar strica și o formă de sprijin din partea companiilor mari. Nu ar strica să existe parteneri înțelegători cu cei aflați la început de drum, parteneri dornici să creeze oportunități, nu să le limiteze. Să vedem ce va fi.

Știu că e greu pentru mulți dintre voi să vorbiți despre lucrurile astea, să recunoașteți eșecurile (mici sau mari), să vorbiți despre deciziile greșite, dar nu ar strica să vă lăsați poveștile voastre aici.

Playerfy: Aplicația românească prin care îți găsești cu cine să ieși la fotbal