Gențiana Tănase este unul dintre programatorii norocoși care au reușit să își găsească, cu ocazia unui interviu de o oră, "un model frumos", care să o inspire în cariera de specialist IT.

Ca funcție, Gențiana este Team Leader Datalake Foundation, Datalake & Reporting, însă, mai simplu, ea spune că lucrează de când se știe în domeniul de data warehouse.

Gențiana Tănase (29 ani) a absolvit Facultatea de Automatică și Calculatoare, având încă din liceu o atracție pentru matematică și fizică. Inspirată și de cariera mamei, a devenit programatoare, deși clasa ei din liceul Sf. Sava, unul dintre cele mai prestigioase din București, te pregătea, în general, pentru Medicină.

“În liceu nu am făcut nimic legat de informatică, dar în facultate am avut în anul 3 o materie de grafică pe calculator care m-a făcut să mă proiectez peste câțiva ani ca un dezvoltator de jocuri pe calculator”.

Înainte de ING, Gențiana a mai lucrat în practică la departamentul de IT al unei mari bănci, dar și la IBM, brand pe care nu a putut să îl refuze. Ulterior, a făcut schimbări de job motivată și de creșterile salariale, dar și de provocările pe care le întâmpina în fiecare nou proiect.

S-a angajat din anul trei de facultate, dar primii bani din programare i-a făcut încă din primii ani la Politehnică, când crea jocuri în Java pentru colegii de facultate.

De altfel, Gențiana a fost dezamăgită că nu a reușit să se angajeze în industria jocurilor, însă în România era greu la momentul respectiv să faci creație, fiind mai mult o piață de testare pentru multe companii de gaming.

Află povestea Gențianei într-un nou material din rubrica Oamenii din spatele codului.